
kanald.ro
Vedete
Bianca Drăgușanu a a taxat lipsa de neasumare a Loredanei Groza, în ceea ce privește operațiile estetice.
Fie că a fost vorba de viața sa personală, fie că a fost vorba de operații estetice, Bianca Drăgușanu a fost de fiecare dată sinceră și asumată cu fiecare decizie pe care a luat-o. Subiectul operațiilor estetice a devenit unul din ce în ce mai activ și mai de interes pentru blondină, mai cu seamă în ultima perioadă, când a început o schimbare totală, o restructurare și o restartare, începând cu buzele, din care a topit substanța de mărire, și cu un lifting facial total, care a necesitat anestezie generală vreme de 10 ore.
Bianca Drăgușanu a trecut recent printr-o operație estetică de lifting, care a durat 10 ore și în timpul căreia a fost supusă la anestezie generală.
„Sunt bine… Mă recuperez și eu, cum pot. Faptul că sunt umflată, sunt vânătă, dar trece. De la o zi la alta este spectaculoasă revenirea. Eu mi-am făcut un lifting… Dar când să îl fac, la 60 de ani, la ce mai îmi trebuie atunci?! Îl fac acum, cât sunt tânără. Arătam de 35, acum sunt de 25. Acum sunt în proces de update, ca la telefon (râde, n. red.). Mă chinuiesc să dorm. După anestezia generală s-au modificat un pic lucrurile.
Bianca Drăgușanu, replici acide la adresa Loredanei Groza, din cauza faptului că nu recunoaște că are operații estetice
În acest context, Bianca Drăgușanu nu a putut să treacă cu vederea atitudinea, de pildă, a Loredanei Groza, care susține că nu a apelat niciodată la operațiile estetice, când în tinerețe, ea ar fi arătat mult mai „bătrână”. Diva nu s-a sfiit să îi spună pe nume artistei și chiar să reproducă spusele sale, din cadrul interviului în care a menționat la un moment dat că ceea ce a făcut-o, de fapt, să întinerească, au fost stilul de viață sănătos și practicarea terapiei numită Yoga, printre altele.
„În fine, eu sunt curajoasă și asumată. Eu nu spun că mă dau cu cremă de gălbenele și d-astea. Niciodată… Sau să zic ca Loredana Groza că nu am liftinguri, operații estetice, nu am nicio intervenție, nu cunosc botoxul, nu beau, nu fumez, nu pierd nopțile, fac yoga… „Eu câștig bani din cum apar, normal că mă fac…” Adică, în tinerețe era foarte bătrână… Dar să fim sinceri, majoritatea dintre noi, și dau și exemple: Adelina, eu, Loredana… în tinerețe eram bătrâne. Dar eu sunt sinceră, recunosc. Păi, eu câștig bani din cum apar, normal că mă fac… Dacă aș câștiga bani din ouă mi-aș face fermă. M-aș face găină (râde în hohote, n. red.). Dar care e situația? Eu recunosc. Unele zic că își fac rinoplastie că nu respiră bine… Băi, mă lași?! De aia le fac de trei ori…”, a mai declarat Bianca Drăgușanu, potrivit aceleiași surse.
Bianca Drăgușanu, replici acide la adresa Loredanei Groza, din cauza faptului că nu recunoaște că are operații estetice
Bianca Drăgușanu a început încă din luna decembrie a anului trecut să se transforme din punct de vedere fizic, începând cu buzele și continuând cu întreaga față. Nu are de gând, însă, să oprească prea curând procesul de întinerire totală.
„Sunt sinceră, eu mi-aș face și ce nu există. Nu acum, e adevărat, acum vreau să mă vindec. Mi-am topit și buzele… Am început procesul de transformare încă din luna decembrie. Mi-am scos și tatuajul de la sprâncene, liftingul. Mi-am ridicat mușchii feței, eu nu aveam probleme cu pielea. Dar, pur și simplu, am considerat eu că se poate mai bine decât era.
Oricum, luna ianuarie e luna operațiilor estetice. Am considerat că mă pot reface, lunile astea, ianuarie, februarie… Până la ziua mea mă refac… Eram țiplă și înainte, dar dacă se poate mai bine, de ce nu? Pentru următorii 15-20 de ani am rezolvat tot. O să încep remodelarea lor chiar azi. Le dau altă formă, le hidratez… Nu mă transform în altceva. Eu mă transform doar în mine”, a mai spus Bianca Drăgușanu, conform aceleiași surse.