kanald.ro
Vedete
Bianca Drăgușanu, reacție acidă după declarațiile fostului iubit legate de despărțire! Vedeta nu s-a mai abținut și i-a dat replică bărbatului: „Penibil”
Bianca Drăgușanu a reacționat imediat după ce fostul ei iubit a făcut declarații despre despărțirea lor.
Vestea că Bianca Drăgușanu și iubitul afacerist și-au spus ”Adio” a surprins pe toată lumea, mai ales că după o relație de aproape 3 ani, mulți dintre fanii cuplului se așteptau ca, mai devreme sau mai târziu, cei doi să ajungă chiar și în fața ofițerului de Stare Civilă.
Ei bine, se pare că în cele din urmă, diva și partenerul au decis să o ia pe drumuri separate, iar dacă blondina a dorit să păstreze discreția, confirmând doar separarea, fără a da alte detalii, fostul iubit a fost mai vocal, mărturisind că a trăit o frumoasă poveste de dragoste alături de vedetă și îi dorește tot ce este mai bun.
Totuși, acest lucru pare că nu a fost tocmai pe placul Biancăi, care imediat după declarațiile fostului iubit a dorit să transmită un mesaj pe rețelele de socializare.
„Bărbații nu vorbesc despre relații. Bărbații nu dau declarații. PS: Penibil. Subiect inutil și închis”, a scris Bianca Drăgușanu, pe Instagram.
Ce a declarat Bianca Drăgușanu despre despărțirea de iubitul afacerist
Bianca Drăgușanu și iubitul afacerist nu sunt la prima separare. În trecut, cei doi au mai fost despărțiți, însă la momentul respectiv au decis să-și mai acorde o șansă unul altuia, sentimentele lor fiind extrem de puternice.
Totuși, acum, diva și afaceristul par a fi extrem de hotărâți privind decizia separării, iar imediat după despărțire, Bianca Drăgușanu a confirmat că zvonurile separării sunt reale, dorind să nu dezvolte acest subiect, cu precizarea că deocamdată nu vrea să discute detalii legate de despărțire.
„Da, așa e. Chiar nu simt nevoia să dau explicații nimănui în aceste momente”, a declarat Bianca Drăgușanu, pentru Cancan.ro.