
kanald.ro
Vedete
Bia Khalifa a demonstrat că este îndrăzneață încă din prima clipă petrecută în Republica Dominicană.
Nici nu a început bine emisiunea prezentată de Adela Popescu și Cabral, că deja încep să se creeze simpatii între concurenți? Bia Khalifa este o persoană directă, care spune lucrurilor pe nume și care nu se ascunde niciodată după degete. Cu un temperament atipic și dificil, așa cum chiar ea se caracterizează, a ajuns în cadrul emisiunii alături de alte vedete de la noi din țară pentru a-și testa limitele, dar și… papilele gustative.
Primele clipe petrecute în Republica Dominicană s-au derulat într-un mod relaxat, iar concurenții au avut parte de momente umoristice care au venit din partea celorlalți concurenți. Bia Khalifa se dovedește a fi, de fiecare dată, o sursă inepuizabilă de umor involuntar, care stârnește hohote de râs în jurul ei.
În primele momente ale emisiunii, concurenții s-au prezentat și au făcut cunoștință cu ceilalți adversari sau coechipieri, după caz. Intrarea în scenă a controversatei Bia Khalifa nu a trecut neobservată. Fosta iubită a lui Dani Mocanu nu a ezitat să-l complimenteze pe Giani Kiriță, el fiind și primul ales de blondină în momentul în care i-a venit rândul să facă cunoștință cu ceilalți concurenți.
Momentul a fost savurat de celelalte vedete, neputându-se abține de la a se distra copios pe seama scenei. În ciuda faptului că discuția dintre Giani Kiriță și Bia Khalifa nu a fost deloc una lungă, a fost suficientă pentru ca ceilalți concurenți să afle părerea Biei Khalifa despre colegul lor.
Bia Khalifa, către Giani Kiriță: „Bună! Bianca, îmi pare bine. Arăți… bine.”
Giani Kiriță: „Bine ai venit! Mulțumesc, la fel.”
Bia Khalifa: „Ok…”
Giani Kiriță: „Eu sunt antrenorul echipei.”
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Show-ul promite momente de maximă intensitate și, cel mai valoros lucru, concurenții vor avea ocazia să scape de fobiile cu care au trăit până în acest moment. Fie că vorbim de fobia de gândaci, fobia de șerpi, fobia de spații închise și multe altele, concurenții vor avea ocazia, în această emisiune, să-și testeze limitele și să-și înfrunte firicele față în față, într-un mod deloc simplu sau confortabil.
„În acest show concurenții sunt supuși la o serie de probe foarte complicate. Chiar dacă la prima mână îți vine să spui ”Doamne, de ce fac oamenii ăștia așa ceva? Ce câștigă ei?”, îți dai seama că motivația internă, cea prin care tu îți dorești să fii un om mai bun, un om eliberat de toate fobiile și anxietățile pe care le ai, acest premiu este cel mai mare dintre toate. Cele 12 celebrități au înțeles asta. Sunt în plină admirație în ceea ce îi privește, nu știu dacă aș fi în stare să fac ce fac ei”, a declarat Adela Popescu.