
kanald.ro
Actualitate
Managerul de la Marius Nasca este de părere că decizia carantinei ar mai putea să scadă presiunea de pe spitale.
România este într-o situație critică din punct de vedere epidemiologic, iar asta nu o spunem noi, ci o atestă cifrele în ceea ce privește numărul de cazuri noi de îmbolnăviri, dar și al celor de decese și pacienți care ajung în stare extrem de gravă pe secțiile de Terapie Intensivă. România este la coada clasamentului în ceea ce privește vaccinarea anti-COVID, iar specialiștii consideră că situația actuală se datorează acestui fapt.
Autoritățile se întrec în declarații atunci când vine vorba despre gestionarea pandemiei de coronavirus, iar măsurile care să ducă la o fază de platou în ceea ce privește numărul cazurilor întâzie să apară. Beatrice Mahler, managerul spitalului Marius Nasta din Capitală, acolo unde ajung o mulțime de bolnavi COVID pe zi în stare gravă este de părere că doar măsura carantinării ar mai putea să ia din presiunea mare care este pe unitățile medicale.
„Eu cred că nu este târziu, pentru că orice moment în care impunem restricții dure înseamnă o fază de platou care apare în 7-10 zile, cu scăderea numărului de cazuri.
Din păcate, suntem într-o situație prin care nu mi-am imaginat că vom mai trece, în care lockdownul se impune pentru a salva vieți. Avem o situație dramatică, oamenii se îmbolnăvesc unul după altul și singura soluție sunt măsuri extrem de dure pentru noi toți.
Personal, eu nu-mi doresc lockdown, mi se pare anormal să trecem din nou prin așa ceva, dar când văd câți oameni plâng în aceste zile, când văd ce drame trăim…”, a explicat Beatrice Mahler, managerul de la Marius Nasta, la un post de televiziune.
Până astăzi, 15 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.430.475 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 5.232 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.220.953 de pacienți au fost declarați vindecați.
În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 15.828 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 295 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.242 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Până astăzi, 41.130 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 14.10.2021 (10:00) – 15.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 365 decese (182 bărbați și 183 femei), dintre care 2 anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 18.000. Dintre acestea, 1.729 sunt internate la ATI. Din totalul pacienților internați, 442 sunt minori, 404 fiind internați în secții și 38 la ATI.