WowNews logo WOWnews
Stories
Sven Ulreich
Sven Ulreich

Sport

Bayern Munchen a rezolvat problema portarului! Dacă nu au reușit să transfere un înlocuitor, bavarezii se vor folosi de serviciile goalkeeper-ului lor de rezervă

Bayern Munchen a decis că cel care va fi portarul titular al echipei este Sven Ulreich, goalkeeper-ul de rezervă al bavarezilor.

După ce Manuel Neuer s-a accidentat, Bayern Munchen l-a adus pe Yan Sommer pentru a-l înlocui. Totuși, după ce s-a terminat acest sezon, elvețianul a plecat în Serie A la Inter. Astfel, bavarezii s-au văzut din nou fără portar.

Potrivit Footmercato, Bayern Munchen a decis că se vor baza pe serviciile lui Sven Ulreich, rezerva lui Manuel Neuer. Bavarezii au avut o listă de portari pe care ar fi vrut sa-i aducă la echipă, dar nu s-a concretizat nimic cu aceștia.

Citeste si: Postările emoționante pe care Igor Cuciuc le-a făcut în cursul zilei de ieri! Ce a uimit cu adevărat la un comentariu lăsat de mama Andreei Cuciuc, Diana? "Dumnezeu e mare!" - kfetele.ro

Citește și: Joao Felix poate ajunge la Barcelona! Catalanii sunt aproape de a-l aduce la echipă pe jucătorul portughez sub formă de împrumut

Bavarezii se vor baza pe Sven Ulreich, rezerva lui Neuer

Unul dintre portarii pe care Bayern a vrut să-i aducă este Kepa Arrizabalaga, goalkeeper care a ajuns în cele din urmă sub formă de împrumut la Real Madrid după ce Courtois s-a accidentat în timpul unui antrenament.

Conform Digi Sport, oficialii celor de la Bayern Munchen au avut o ședință în care au analizat modul în care Ulreich se descurcă la antrenamente. Conducerea este mulțumită de efortul portarului lor de rezervă și au decis să-i ofere șansa de a fi titular până la momentul în care Manuel Neuer va fi apt să evolueze din nou.

Manuel Neuer

Cariera de până acum a lui Ulreich

Sven Ulreich este un portar care a împlinit pe trei august 35 de ani și care a fost adus la Bayern Munchen în anul 2015 de la Stuttgart. În 2020 a fost transferat la Hamburg, iar un an mai târziu a ajuns din nou pe Allianz Arena.

Portarul german a jucat cele mai multe meciuri pentru Stuttgart. Ulreich a evoluat pentru această echipă în 220 de partide, iar în 50 dintre ele a reușit să păstreze poarta intactă.

Citește și: Danezii critică acordarea penalty-ului pentru echipa lor! Decizia arbitrului care a trimis-o acasă pe FCSB. „Nordsjaelland trebuie să se bucure că nu există VAR în Mickey Mouse League. A f

Pentru bavarezi a jucat 87 de partide până acum, având 29 de clean sheets-uri.

Cota lui de piață de pe Transfermarkt este apreciată în acest moment la 700.000 de euro. Deși în majoritatea timpului era rezerva lui Neuer, Ulreich are un palmares impresionat. Are opt titluri de campion cu bavarezii, trei Cupe ale Germaniei și șase Supercupe. Pe plan European este câștigător de UEFA Champions League în 2019/2020, fiind parte a lotului lui Bayern Munchen.