kanald.ro
Sport
Basarab Panduru a oferit prima reacție după ce Dan Șucu a părăsit stadionul Ghencea înainte de fluierul final al partidei!
Rapid București nu a reușit să plece cu cele trei puncte din derby-ul Cupei României, partida încheiându-se cu o remiză albă, 0-0.
Giuleștenii nu au reușit să se impună în duelul din Ghencea, asistat de peste 13.000 de spectatori. Tehnicianul Cristiano Bergodi a trimis pe teren rezerverele echipei pentru partida cu CSA Steaua, care nu au reușit să se impună pe tabela de marcaj.
Înainte de fluierul final al partidei, acționarul majoritar al „vișiniilor”, Dan Șucu, a fost surprins în parcarea stadionului, părăsind arena cu 10 minute înainte ca aceasta să se încheie. Afaceristul nu a dorit să comenteze rezultatul obținut de formația sa, plecând rapid spre mașină.
Basarab Panduru, declarații dure la adresa lui Dan Șucu
Imaginile cu Dan Șucu din parcarea stadionului au fost comentat și de fostul internațional Basarab Panduru, acesta dând vina totuși pe aglomerația din finalul partidei. Panduru consideră că motivul pentru care finanțatorul rapidiștilor a părăsit mai devreme stadionul ar fi faptul că nu a dorit să fie blocat în aglomerație, însă nu este de acord cu decizia luată, în condițiile în cazul rezultatul nu era în niciun fel în favoarea clubului său, care ar fi putut marca iar soarta meciului ar fi fost alta.
„Să nu prindă aglomerația… Nu ai de ce să te superi. În etapa 14 te superi pentru ce? Te superi pentru ce? Ce mesaj dai dacă pleci? Știa că se iese greu… A plecat să nu prindă aglomerația.
Eu cred că vrea să plece din cauza asta, să nu stea acolo o oră cu maşina. Cred că pleca şi dacă Rapid ar fi condus cu 1-0. De ce să te superi? Dacă te conduce FCSB cu 3-0 pleci la pauză? Că așa pare. Dacă e 0-0 aici în minutul 83 și pleci, ăia dacă te conduc cu 3-0, ai plecat la pauză. Tot timpul pleci așa…”, a declarat Basarab Panduru la Orange Sport.
Citește și: Real Madrid își poate pierde căpitanul. Ce îl nemulțumește pe Nacho Fernandez
CSA Steaua - Rapid 0-0
Florin Talpan, discurs aspru despre FCSB în finalul partidei din Ghencea
Florin Talpan, juristul celor de la CSA Steaua, a avut un discurs tăios în finalul meciului. Inițial a început prin a-l ataca pe tehnicialul Daniel Oprița, invocând rezultatele slabe din Liga 2, iar ulterior s-a axat asupra lui Gigi Becali și FCSB.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Printre subiectele abordate, oficialul „roș-albaștrilor” a fost întrebat și despre partidele pe care FCSB le-a disputat în Ghencea.
„M-a durut foarte tare, eu m-am opus foarte mult în acele momente. M-a deranjat un pic, i-am văzut fericiți pe suporterii Stelei și după m-au lăsat un pic singur, și nu este OK.
Ei trebuie să înțeleagă că și mie îmi este foarte greu și eforturile mele sunt poate de multe ori supraomenești”, a declarat Florin Talpan.