kanald.ro
Sport
Barcelona vreau un jucător de la Juventus! Adrien Rabiot este pe lista catalanilor pentru fereastra de transferuri din iarnă
Adrien Rabiot evoluează la Juventus din anul 2019, iar contractul fotbalistului francez cu „Bătrâna Doamnă” a intrat deja în ultimul an. Astfel, Barcelona l-a trecut pe jucător pe lista transferurilor din campania de iarnă.
Chiar dacă perioada de transferuri din vară s-a încheiat, acest lucru nu înseamnă că echipele nu își fac planuri și pentru „etapa” de iarnă. De pildă, Barcelona dorește să aducă la club un jucător de la Juventus, grupare din Serie A.
Potrivit Digi Sport, Adrien Rabiot este unul dintre jucătorii pe care FC Barcelona dorește să-i audcă în timpul perioadei de transferuri din iarnă.
Parcursul profesional de până al lui Adrien Rabiot
Acest lucru se poate întâmpla deoarece din iarnă Rabiot intră în ultimele șase luni de contract cu Juventus, iar conform sursei menționate anterior, francezul poate semna cu ce echip dorește din postura de fotbalist liber de contract.
Adrien Rabiot a făcut junioratul la mai multe echipe, acestea fiind: Creteil, Manchester City și Pau FC. Totuși, în 2010 a ajuns la grupele de tineret ale celor de la PSG. Acesta este și clubul la care a făcut pasul spre fotbalul profesionist, acest lucru întâmplânud-se în vara anului 2012.
La începutul lui 2013 a fost împrumutat la Toulouse, dar peste câteva luni a revenit la parizieni și a făcut parte din echipă până în 2019.
Din acel an este jucătorul italienilor de la Juventus, cu care mai are contract până în vara lui 2024, conform platformei Transfermarkt. De asemenea, mijlocajul de 28 de ani are o cotă de 40 de milioane de euro.
Cele mai multe meciu, Rabiot le-a jucat pe postul de mijlocaș central. În total, francezul a adunat 420 de meciuri la nivel de echipe de club, a marcat 43 de goluri și a oferit 29 de pase decisive.
Ce jucători au ajuns de la Juventus la Barcelona până acum
În cazul în care se va concretiza, Adrien Rabiot nu va fi primul jucător care a evoluat la Juventus și apoi a ajuns direct la Barcelona.
Adrien Rabiot
Cel mai recent nume care a fost transferat de Barcelona de la „Bătrâna Doamnă” este Miralem Pjanic. Gianluca Zambrotta a ajuns în sezonul 2006/2007 la echipa catalană, moment în care clubul italian se afla în Serie B.
Cu doar o zi înainte de Zambrotta a sosit în Spania și Lilian Thuram. În sezonul 2003/2004 Edgar Davids a ajuns la Barcelona sub formă de împrumut de la Juventus. Micahel Laudrup a avut și el același traseu, dar în sezonul 1989/1990.