kanald.ro
Vedete
Aya, viață de lux în Capitală! Cum arată apartamentul în care tocmai s-a mutat și cine este noul ei iubit bogat? | EXCLUSIV
Aya are un nou iubit și un nou apartament. Ne-a primit în casa ei și vă arătăm și vouă ce am găsit.
Aya de la Putera dragostei a decis să rămână în România după despărțirea de Andrei Luca și s-a mutat cu Isabela, prietena ei din show-ul matrimonial de la Istanbul. În emisiunea ”Online Story by Cornelia Ionescu”, cele două fete și-au prezentat, în exclusivitate, apartamentul în care locuiesc și au recunoscut că sunt implicate în noi relații de iubire. Aya și-a arătat dressingul, dar și haina de blană naturală pe care a primit-o de la partenerul ei secret, la fel și Isabela, care a primit o geacă de piele unicat, dovadă clară că bărbații au potențial financiar.
Aya ne face turul noului ei apartament
Aya s-a mutat într-un nou apartament alături de prietena ei, Isabela. Amândouă au făcut parte din celebrul show matrimonial, iar de atunci au rămas prietene. Acum locuiesc împreună și ne-au făcut turul casei lor. Amândouă au iubiți bogați, care le fac daruri scumpe.
„Aya: Am împodobit bradul. Este acolo un sac pe care nu îl deschidem până la Crăciun. Avem și sală acasă, nu mai avem nevoie să ne deplasăm.
Isabela: Toate icoanele sunt aduse de pe muntele Athos, de tatăl meu. Se duce mai mereu acolo. El este foarte credincios și noi la fel. Mai avem și un altar al bunicilor mei, fiecare icoană are o semnificație.”, au declarat cele două.
Aya nu a vrut să dea prea mult din casă despre viața ei amoroasă, dar a lăsat de înțeles că are pe cineva, care o admiră foarte mult. Nu sunt împreună oficial, dar a promis că va vorbi în curând mai multe. Cert e că este un bărbat potent financiar, având în vedere cadourile pe care i le-a făcut până acum lui Aya.
„Am pe cineva. Îl țin ascuns, mai bine. Este mai bine așa, să stea ascuns. El mi-a mai oferit și un ursuleț uriaș. De Moș Nicolae mi-a dăruit și o blăniță. A fost foarte bun Moș Nicolae, Moș Crăciun o să fie…Chiar mă gândesc ce o să primesc. Am deja pregătită scrisoarea. I-a cumpărat o blăniță și frățiorului meu. El are 1 ani și două luni. Și mai vine unul.”, a dezvăluit Aya, în interviul acordat Corneliei Ionescu.
Ce mai simte Aya pentru Andrei?
Acum ceva timp Andrei a declarat că are o nouă iubită și că este foarte fericit cu ea. Imediat după ce a aflat vestea, Aya a venit în platoul WOWbiz și a reacționat e măsură. A recunoscut ce mai simte pentru cel care i-a fost iubit, dar și cum se poartă atunci când se întâlnesc întâmplător.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Nu mai simt nimic când îl văd, nu mai am nicio treabă. Pur și simplu sunt normală, ca de fiecare dată, nu am nicio treabă, mă uit la el, pot să și vorbesc cu el. Au fost și anumite lucruri care m-au făcut să uit de tot și să dispară tot.”, a mărturisit Aya, în emisiunea de pe canalul de YouTube WOWnews.
Ai un pont WOW? Dacă deții mai multe informații despre acest subiect ne poți scrie la adresa [email protected]!