kanald.ro
Vedete
Avicii nu este numele celebrului Dj suedez care a murit. Iata ce inseamna, de fapt, Avicii
Avicii, pseudonimul lui Tim Bergling, are o semnificatie la care nu te-ai fi gandit niciodata.

De multe ori, Tim Bergling a fost întrebat ce înseamnă Avicii, numele de scenă pe care l-a luat alături de Ash, prietenul său cu care a început proiectul şi pe care l-a cunoscut pe internet.
Într-un interviu, regretatul artist explica care este semnificaţia numelui Avicii, conform libertatea.ro.
„În Budism înseamnă cel mai jos nivel al iadului. Sincer, căutam un nume pentru contul de MySpace şi mi-am adus aminte cuvântul Avicii de la un prieten”, declara Tim Bergling.
Avicii, pe numele lui real Tim Bergling, s-a născut în Suedia. Avicii a anunţat în anul 2016 că se retrage din turnee şi că va continua să facă muzică numai în studio. Avicii a susţinut ultimul său concert la Ushuaia Ibiza Beach Hotel în 2016. Fanii au venit în număr mare să asiste la ultimul concert al DJ-ului Avicii, iar mulţi dintre ei au publicat după aceea pe Twitter mesaje prin care şi-au exprimat regretul faţă de dispariţia de pe scena concertistică a muzicianului suedez.
Avicii s-a retras din muzică din cauza unor probleme de sănătate. DJ-ul avea probleme de mai mulţi ani, mare parte din cauza consumul de alcool. În anul 2014, i-au fost scoase apendicele şi vezica biliară.