
kanald.ro
Aurelian Temișan și Monica Davidescu
Vedete
Monica Davidescu și Aurelian Temișan aniversează 29 de ani de iubire. Artistul i-a transmis un mesaj emoționant partenerei sale de viață.
Aurelian Temișan se numără printre cei mai cunoscuți și apreciați artiști din țara noastră. Fără îndoială, se poate declara un bărbat împlinit din toate punctele de vedere. Pe plan profesional lucrurile îi merg ca pe roate, iar încă de la primele sale apariții în lumina reflectoarelor a reușit să cucerească inimile celor de acasă. De atunci și până în prezent a pus bazele unei cariere de succes în industria muzicală, dar și în televiziune.
Pe plan personal se bucură de la fel de multe reușite.
Aurelian Temișan și Monica Davidescu se bucură de o căsnicie așa cum mulți nici măcar nu îndrăznesc să viseze. Cei doi au aniversat de curând 29 de ani de relație, moment în care artistul s-a gândit cu nostalgie la toate momentele frumoase prin care au trecut împreună de-a lungul timpului.
Îndrăgitul cântăreț are numai cuvinte de laudă la adresa Monicăi Davidescu, despre care spune că este o soție iubitoare, o mamă exemplară, dar și cel mai bun partener de scenă.
„Azi e în 13 ianuarie. Pe 13 ianuarie 1995, adică acum 29 de ani, eu și Monica ne-am cunoscut. Nu mă întrebați când s-au dus toți anii ăștia. Simt că s-au dus, dar nu degeaba. Mă simt împlinit și totuși destul de la început de drum.
Îi mulțumesc vieții că a fost constantă până acum și destinului că mi-a ghidat pașii și nu m-a făcut să greșesc drumul. Monica, îți mulțumesc pentru decența ta, pentru calitățile de mamă, de soție și de partener de scenă. Să tot adunăm anii așa.”, a scris Aurelian Temișan pe rețelele sale de socializare.
Aurelian Temișan și Monica Davidescu formează un cuplu de 29 de ani, iar în tot acest timp s-au susținut reciproc atât în viața de zi cu zi, cât și în lumea artistică. Se pare că cei doi sunt parteneri de nădejde atât pe scenă, cât și acasă, ceea ce nu poate fi decât un motiv de bucurie. De asemenea, cântărețul a mărturisit că și-ar dori să aibă parte de cât mai multe momente frumoase petrecute alături de minunata sa soție.
Artistul spune că au o relație extrem de solidă, mai ales că petrec foarte mult timp împreună, în ciuda faptului că oamenii din jur consideră că acest lucru ar putea dăuna unei relații.
„Trăim într-o lume foarte agitată și materialistă, unde oportunitățile iau locul priorităților morale. Având în vedere că vedem ce este în jurul nostru și că din ce în ce mai multe cunoștințe comune, prieteni chiar, au probleme, individuale sau de familie, mulțumim Divinității, Bunului Dumnezeu, că ne ține întregi la minte, că putem să ne exercităm profesia de bază, statul pe scenă, partea artistică, că suntem împreună în marea parte a timpului și asta nu face decât să închege și mai mult relația, contrar a ceea ce ar spune unii și alții, că dacă stăm prea mult împreună, intervine plictiseala și să ne dea Dumnezeu măcar încă 29 de ani! Omul speră, omul gândește, Domnul cârmește! Ce va fi, nu știm! Ne bucurăm de ceea ce avem, de ceea ce suntem și de ceea ce putem crea, ca oameni, ca artiști, ca prieteni!”, a mai spus artistul pentru Click.ro.
Aurelian Temișan și Monica Davidescu