kanald.ro
Vedete
”Așa dormim noi” Anca Țurcașiu le-a făcut o bucurie imensă fanilor! S-a postat alături de cea mai dragă ființă, pe internet. Pare mai fericită ca niciodată
Anca Țurcașiu și-a surprins fanii cu ultima fotografie postată pe internet! Cum s-a pozat actrița lângă cea mai dragă ființă?!
Anca Țurcașiu se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate actrițe de la noi din țară, iar de când a apărut pentru prima dată în lumina reflectoarelor, vedeta a reușit să atragă de partea sa o mulțime de fani, prin prisma carismei, dar și a sincerității de care a dat dovadă mereu.
De asemenea, vedeta este foarte activă și pe rețelele de socializare, acolo unde împărtășește cu internauții aproape tot ceea ce se întâmplă în viața sa, atât momentele bune, cât și cele mai puțin plăcute și, de cele mai multe ori, fără ezitare, actrița s-a postat pe internet alături de ființa care îi este mereu alături, respectiv animalul său de companie, o pisică.
Nu de puține ori, Anca a postat imagini cu aceasta, iar recent, vedeta a împărtășit din nou o imagine cu internauții, unde apare alături de animalul său, iar în descrierea fotografiei, actrița a scris: „Cam așa dormim noi”.
Anca Țurcașiu nu și-a refăcut viața amoroasă, la 3 ani de la divorț
Au trecut deja 3 ani de când Anca Țurcașiu și tatăl fiului ei au divorțat, însă chiar și așa, nici până în prezent, vedeta nu și-a refăcut viața amoroasă.
Cu toate acestea, în urmă cu ceva timp, actrița a făcut o serie de declarații despre acest aspect, precizând că privește cu optimism spre viitor și este convinsă că va apărea în viața sa persoană potrivită pentru ea.
„Sunt într-o solitudine, ca să nu-i spun singurătate, am foarte mulți prieteni. Nu am întâlnit încă persoana de brațul căreia să mă agăț, bărbatul de brațul căruia să mă agăț, dar sunt convinsă că va veni.”, a spus Anca Turcașiu, în urmă cu ceva timp, conform Spynews.ro.