kanald.ro
Actualitate
Anunț de ultima oră despre plata pensiilor, înainte de Paște! Milioane de români așteptau răspunsul
Milioane de români speră să își primească pensiile înainte de sărbătorile pascale.
Se fac eforturi mari ca milioane de români să își primească pensiile înainte de sărbătorile pascale, însă nu se știe concret dacă acest lucru va putea fi soluționat. În prezent se lucrează la Ministerul Muncii la o hotărâre pe care a luat-o Guvernul, care va intra mâine în ședință.
Își primesc românii pensiile înainte de Paște?
Aproape cinci milioane de pensionarii așteaptă cu nerăbdare să își primească pensiile pentru a avea ce să pună pe masa de Paște. Chiar dacă banii ar trebui să intre pe 12 mai, se fac eforturi mari ca aceștia să ajună înainte de 5 mai.
Jumătate de pensionari primesc banii prin Poșta Română, astfel că directorul poștei face eforturi mari ca pensiile să ajungă la timp.
„Este o provocare și pentru noi, numai că, pregătindu-ne din timp, vom încerca să ne asigurăm că pensiile vor ajunge la toți românii, la toți clienții noștri”, a spus Valentin Ștefan, director general al companiei Poșta Română, miercuri, la Antena 3 CNN.
Timpul de livrare este unul destul de scurt, având în vedere că zilele de 1 și 3 mai sunt libere și angajații Poștei Române nu vor lucra. Rămâne de văzut și dacă banii vor intra în timp util de la Guvern, ca mai apoi să poată fi distribuiți.
„Noi vom încerca să începem distribuția de pensii mai devreme decât data stabilită, astfel încât să avem suficient timp încât să le livrăm. Sigur că aici este și puțină birocrație, câțiva pași administrativi care trebuie luați de diferite instituții: Ministerul Muncii, Ministerul de Finanțe, chiar și de Casa Națională de Pensii.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Și odată ce aceste lucruri sunt puse cap la cap, atunci noi putem să intrăm cu distribuirea fizică. 1 mai și 3 mai nu sunt zile care să ne ajute, fiind zile libere. Şi nu e o problemă doar la Poșta Română, dar și la partenerii noștri. De exemplu, băncile comerciale de unde ne luăm banii. E posibil să nu îi poată livra, să nu-i aducă la timp, dar încercăm să ne pregătim din timp astfel încât să avem suficienți bani și să livrăm pensiile până de sărbători”, a mai precizat directorul Poştei, potrivit sursei menționate anterior.