kanald.ro
Vedete
Antrenorul vedetelor, program special pentru pandemie! Cum vrea să salveze copilăria micuților izolați în casă
Antrenorul vedetelor, Alexander Florescu, a decis să facă tot ce îi stă în putință pentru a ajuta copiii, izolați în această perioadă în casă, fără posibilitatea de a se bucura de alergatul în curtea școlii, să se dezvolte, totuși, armonios.
”Copiii fac, acum, școala și grădinița online. E normal, trebuie feriți și ei, și părinții sau bunicii lor, de efectele devastatoare ale virusului. Dar, cu toate acestea, doar făcând mișcare se pot dezvolta armonios”, ne-a spus Alexander Florescu.
Așa că, inspirat de fiica lui de cinci ani, Nicolle, care, deja, joacă tenis la nivel de performanță, Alexander Florescu a pus la punct un program de educare prin sport pentru copii. ”Acest program are că scop educația prin sport, joacă și dezvoltarea unui stil de viață sănătos încă de la o vârstă fragedă.
Antrenamentele sunt gândite a fi practicate acasă sau în natură cu accesorii minime sau chiar cu obiecte găsite acasă cum ar fi sticluțe de apă pe post de gantere, o pernă pe post de saltea, etc, special pentru a evita situația unei aglomerări prea mari și, normal, pentru a evita posibilitatea de a se infecta careva cu coronavirus. Din păcate, acum nu mai pot merge cu ei în tabere de mișcare, de sport, așa că sunt online, alături de copii, pentru a-i sfătui ce și cum să facă pentru ca dezvoltarea lor normală, armonioasă, sănătoasă, să aibă loc în ciuda pandemiei și izolării”, ne-a spus, în exclusivitate, Alex Florescu.
Alex Florescu, campanie pentru copiii obezi
“România are din ce în ce mai mulți copii grași. Grași sau chiar obezi. Iar acest lucru nu are cum să nu ne deranjeze pe noi toți. E vorba de viitorul nostru, de sănătatea lor”, ne-a spus Alex Florescu, antrenorul vedetelor. Din acest motiv a pus la punct un program special pentru copiii cu probleme de greutate.
“Am făcut deja prima tabăra pentru copii.