
kanald.ro
Vedete
În cadrul unei emisiuni TV, Antonia a recunoscut un detaliu surprizător. Vedetei îi este rușine să vorbească în limba română.
Pentru că au lansat o nouă piesă, Antonia și Arkanian, unul dintre protejații lui Alex Velea, sunt acum în plin proces de promovare, astfel că au ajuns să facă turul mai multor emisiuni TV.
Astăzi însă, în direct, din cauza emoțiilor poate, logodnica și mama copiilor lui Alex Velea a gafat-o. În cadrul emisiunii, Antonia a fost supusă unui joc, iar Florin Ristei a fost cel care a luat-o la ”bani mărunți” pe vedetă.
Din cauza presiunii sau a emoțiilor, Antonia a gafat-o atunci când, pentru a da un răspuns cât mai concludent, a încurcat calculele matematice. Întrebați ce făceau la vârsta de 14 ani, în timp ce Arkanian a spus că pe atunci era doar un puștan, Antonia a spus că nu își aduce aminte cu exactitate, dar, în loc să spună că, cel mai probabil, la 14 ani încheia școala generală, vedeta a spus, de fapt, că la acea vârstă termina liceul. Ce-i drept, greșeala sa nu a fost sesizată de nicio persoană din platoul emisiunii TV, discuția trecând cu ușurință mai departe.
Conform declarațiilor sale, greșeala artistei poate fi pusă și pe seama faptului că, de multe ori, pentru a înțelege mai bine o discuție, traduce mai întâi totul în engleză și abia apoi oferă un răspuns.
Felul său de a gândi nu e deloc ieșit din comun, având în vedere că toată copilăria și-a petrecut-o în America, acolo unde a și început să cocheteze cu muzica, apărând în diferite videoclipuri ale rapperilor din State. Însă, întoarcerea în România a pus-o în mare dificultate pe vedetă.
Citeste si: Antonia, mai sinceră ca niciodată. Confesiunea pe care le-a făcut-o fanilor: „Și eu sunt o victimă”
Pentru partenera lui Alex Velea, la vremea aceea, acomodarea nu a fost deloc una ușoară, mai ales că gurile rele nu pierdeau nicio ocazie pentru a o pune la zid. Din cauza greșelilor de exprimare, Antonia a fost de multe ori criticată, simțindu-se, spune ea, victima bullying-ului.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Mi-e rușine să vorbesc în română. Eu sunt în țară de 12-13 ani deja, am rămas cu traumă, fără să ma victimizez. Îmi este rușine pentru că s-a făcut atât de mult mișto pe seama asta, încât m-a făcut să simt că nu sunt inteligentă din cauza asta. Este efectiv un blocaj”, a povestit Antonia în podcast-ul Mariei Popovici.