
kanald.ro
Vedete
Iată cum a ajuns tânărul regizor să fie invitat la petrecerile lui Nuțu Cămătaru!
Majoritatea celor de acasă au aflat că printre actorii serialului regizat de Anghel Damian se numără și Codin Maticiuc, însă puțini știu că acesta a avut o oarecare contribuție în ceea ce privește scenariul a cărui acțiune are în centru grupări infracționale. Afaceristul a dezvăluit recent, în cadrul unui interviu pentru ego.ro, că i-a dat mai multe sfaturi tânărului referitoare la lumea interlopă și chiar i-a făcut cunoștință cu Nuțu Cămătaru, la un moment dat.
Codin Maticiuc a avut o contribuție semnificativă în ceea ce privește serialul regizat de iubitul lui Theo Rose. Afaceristul, care a scris o carte despre viața lui Nuțu Cămătaru, a recunoscut că îi dă de multe ori sfaturi lui Anghel Damian, atunci când vine vorba de acțiunea serialului, care are în prim-plan grupările infracționale.
Mai mult, Codin chiar i-a făcut cunoștință tânărului cu celebrul interlop: "Lui îi dau sfaturi din zona asta de „mafioto-interlopo” pe care eu am studiat-o, i-am dat și acces. Adică eu pe el l-am luat, l-am prezentat lui Nuțu Cămătaru, a fost cu el la niște sindrofii. L-am introdus și pe el în lumea asta, să vadă, ca apoi să poată să scrie mai autentic.", a declarat Codin Maticiuc, pentru sursa citată.
Nuțu Cămătaru
Codin Maticiuc a dezvăluit că între el și Anghel Damian s-a legat o frumoasă prietenie, de-a lungul timpului. Afaceristul susține că nu este prima oară când iubitul lui Theo Rose a avut încredere în talentul lui actoricesc: "Nu știu dacă ai observat dar noi chiar suntem prieteni. Mă bucură mult treaba asta. Noi avem proiectele noastre împreună, crede și un pic în abilitățile mele. Iar el la 30 de ani să fie „head of everything” (n.r.
Anghel Damian și Codin Maticiuc