kanald.ro
Ștefania, reacție nervoasă în online, după ce nu a fost lăsată să urce în avion
Ștefania, reacție nervoasă în online, după ce nu a fost lăsată să urce în avion
Vedete
Ștefania a izbucnit în mediul online.
De când l-a cunoscut pe Speak, Ștefania, pe lângă că era dansatoare, a devenit și cântăreață, artistul descoperind că are o voce fantastică.
Motiv pentru care, programul ei este unul foarte încărcat, căci nu puține sunt evenimentele pe care trebuie să le onoreze. Doar că, deși îi place să fie pe scenă, uneori, drumul până la fanii ei este presărat și cu probleme.
Ștefania, reacție nervoasă în online, după ce nu a fost lăsată să urce în avion
Pe Instagram, acolo unde este foarte activă, Ștefania a avut acum o reacție nervoasă, după ce a fost la un pas de a nu mai ajunge la concertul de la Iași.
Logodnica artistului spune că nu a fost lăsată să urce în avion. ”Libelula” recunoaște că a avut o întârziere de câteva minute, dar poarta de îmbarcare încă nu se închisese, însă, chiar și așa, ea nu a mai putut prinde zborul pentru care-și cumpărase bilet.
Motiv pentru care, pentru a nu rata concertul stabilit, Ștefania a fost nevoită să își cumpere un alt bilet și și-a asigurat fanii că va urca pe scenă.
Însă, deși situația a fost rezolvată, în cele din urmă, artista a avut un mesaj dur pentru compania aeriană.
Vedeta le-a transmis celor care dețin respectiva companie să își angajeze mai mulți oameni sau să aibă grijă ca cei aflați acum în funcție să știe cum să își facă treaba, căci situația este inacceptabilă, subliniază ea. Iar totul ar fi fost și mai grav dacă nu mai exista sau nu mai prindea un alt zbor spre Iași.
”Bună ziua! Să știți că încă ne vedem diseară în Iași, chiar dacă nu am fost lăsată să intru acum în avion și îl voi lua pe următorul. Angajați-vă niște oameni care să-și cunoască treaba sau măcar să o facă așa cum ar trebui, nu am fost lăsată să intru în avion și tot spuneau că s-a închis poarta, în condițiile în care eu aveam pe cineva care ajunsese cu 6-8 minute înaintea mea și îmi trimitea poze cu ce se întâmplă. Îmi spunea ea că nu s-a închis nicio poartă, iar ei (n.r angajații companiei) spuneau că deja sunt îmbarcați în avion. Persoana aceea îmi trimitea poze și îmi spunea că sunt la poartă, că încă așteaptă și rezolv să intru”, a povestit Cristina Ștefania pe InstaStory.