
kanald.ro
Vedete
Andreea Ibacka nu mai apare în serialul Adela. Ce se întâmplă cu Mona, soția lui Paul Andronic?
Andreea Ibacka, actrița care o interpretează pe Mona în serialul Adela, și-a luat rămas-bun de la colegi. Soția lui Paul Andronic nu va mai face parte din povestea serialului Adela.
Pe conturile sale de socializare, Andreea Ibacka a anunțat că nu va mai face parte din proiectul „Adela”. În ultima zi la filmări, soția lui Cabral a fost surprinsă până la lacrimi de colegi.
„A fost o zi plină, dar și tare emoționantă.
Cu lacrimi de bucurie și nostalgie am intrat în concediu prenatal, iar colegii de la Adela mi-au făcut o surpriză foarte frumoasă după ultima mea secvență”, a scris actrița în drepul unui videoclip pe care l-a publicat pe rețelele sociale.
„Ieri a fost ziua în care mi-am amintit clar că sunt cea mai norocoasă! Pentru sănătate, pentru job-ul pe care îl fac cu atâta pasiune, pentru prieteni și colegi minunați, pentru familie, pentru binecuvântare, pentru TOT ce este viața mea!”, a mai spus vedeta.
Vestea că actrița Andreea Ibacka intră în concediu prenatal i-a luat prin surprindere pe fanii serialului Adela. Actrița a filmat ultima scenă din serial, chiar alături de soțul ei, Paul Andronic. Reacția fanilor și comentariile lor spun că ea nu va mai fi în serial, pentru că povestea este alta. Paul Andronic s-ar reîntâlni cu prima iubire Ana Maria și se vor reuni.
„Să înțeleg că nu o să mai joci în sezonul următor?”, a scris un fan la anunțul postat de Andreea Ibacka.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
„Oricum în Bahar, soțul personajului ajunge împreună cu prima iubire.”, i-a răpuns un alt fan al serialului Adela.
Dacă ar fi adevărate comentariile fanilor, atunci Paul Andronic și prima iubire Ana Maria vor fi împreună, în sezonul 2. Povestea surprinzătoare a serialului Adela ne-a arătat în episodul din 10 iunie 2021, că Ana Maria, mama Adelei trăiește. Ea revine în jurul familiei Andronic cu scopul precis de a-și cunoaște fata. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, pentru că Rodica, asistenta Marthei, îi arătă pe telefon o poza cu Andreea și i-o prezintă drept fata ei, ceea ce înseamnă că nu va afla adevărul de la început.