kanald.ro
Andreea Bănică
Andreea Bănică
Vedete
Andreea Bănică a povestit toate detaliile despre afacerea pe care au pornit-o pe litoral.
Anul acesta a fost primul an în care Andreea Bănică și soțul ei s-au bucurat de primii turiști ai hotelului pe care l-au deschis la malul mării, mai exact în stațiunea Eforie Nord. Artista a făcut mai multe dezvăluiri despre afacerea lor, cum a pornit și unde vor să ajungă. Iată ce declarații a făcut vedeta!
Andreea Bănică și soțul ei și-au deschis un hotel pe litoralul românesc, situat chiar la malul mării în stațiunea Eforie Nord.
Citeste si: BREAKING! A MURIT Horia Moculescu!- kanald.ro
Se pare că cei doi sunt foarte încântați de acest sezon și au rezervări până în luna octombrie. Locația este una nouă, care arată de patru stele și care le va aduce un profit destul de bun în timp.
„Am făcut o locație frumoasă, nouă, care este e patru stele, arată de patru stele, poate chiar cinci. Este situat pe malul mării, avem nota 10 din punct de vedere al locației și-atunci trebuie să ne scoatem și noi cumva cheltuiala. Suntem extrem mulțumiți de anul acesta, încă avem rezervări, chiar avem și în toamnă, în octombrie. Ne-am fi dorit ca sezonul să fie mai mare, să cuprindă mai multe luni de zile. Și ne-ar fi plăcut ca Statul să facă ceva în sensul ăsta, școlile să nu mai înceapă chiar la început de septembrie.
Artista a dezvăluit că de la bun început și-a dorit să deschidă acest hotel în Eforie Nord, deoarece acolo a crescut și a copilărit. Un alt bonus a fost că această stațiune este una pentru familii cu copii, care vin să se relaxeze, nu una pentru tineri petrecăreți cum este Mamaia Nord.
„Niciodată nu am luat în calcul Mamaia și o să îți spun și de ce. Fiind crescută în Eforie Sud și copilărind în Eforie Sud și Nord, de mică am văzut care sunt cele mai pline stațiuni de la malul mării. Toată viața mi-am dorit să am o pensiune la Eforie Nord, a fost gândul meu de mică. Uite că e o dorință care a ajuns să se îndeplinească. Mamaia, poate că pe vremea când era Mazăre la putere, s-a ridicat foarte mult. Stațiunea era full, dar de tineret. Eforie Nord este clar stațiunea pentru familiști, pentru oameni cu copii, oameni care vin și să se distreze și să se odihnească, să iasă la terase și să bea o bere. Este o stațiune complexă. Când vorbim de Mamaia, în special zona de nord, deja vorbim de o altă categorie de oameni care se duc acolo la fițe, la cluburi. Noi suntem mai de la țară, fiind crescuți în Eforie Nord și ne-am dorit să ne facem acolo acest hotel”, a mai explicat Andreea Bănică despre afacere, potrivit sursei menționate anterior.