kanald.ro
Vedete
Andreea Bănică a pus mâna pe telefon și i-a dat imediat mesaj Adelei Popescu, când a văzut cum a surprins-o Radu Vâlcan pe soția lui în vacanță. Detaliul pe care artista nu l-a putut trece cu vederea. A ținut neapărat să-i spună asta, în văzul tuturor
Andreea Bănică a observat un lucru important în postarea pe care Adela Popescu a făcut-o din vacanță.
Adela Popescu și soțul ei, Radu Vâlcan, au luat o pauză de la proiectele lor și au plecat în vacanță, în Croația. Deși cei doi merg mereu în concedii alături de copiii lor, de data aceasta, Adela și Radu au vrut să se relaxeze total, așa că au plecat, pentru prima dată, fără cei trei băieți pe care îi au împreună. Prezentatorii TV și-au lăsat copiii acasă și au plecat în Croația alături de bunii lor prieteni, Irina și Răzvan Fodor, distrându-se pe cinste împreună.
Ieri, Adela Popescu a făcut o postare pe Instagram în care le arăta urmăritorilor ei cum își petrec vacanța ea și Radu Vâlcan, bărbatul filmând-o pe mama copiilor lui cum aleargă de dimineață pe străzile din țara străină. După ce imaginile au ajuns pe internet, acestea au provocat multe reacții. Printre persoanele care le-au transmis mesaje celor doi, în secțiunea de comentarii de la postarea de pe rețelele de socializare, s-a numărat și Andreea Bănică.
Adela Popescu și Radu Vâlcan au plecat în vacanță în Croația
Ce i-a transmis Andreea Bănică Adelei Popescu
Andreea Bănică nu s-a putut abține și i-a lăsat un mesaj Adelei Popescu, după ce a văzut cum își petrece aceasta vacanța. Celebra prezentatoare TV își întrebase fanii de pe Instagram ce locuri ar trebui să viziteze și ce restaurente îi recomandă, iar Andreea Bănică nu a ezitat să o ajute. Cântăreața i-a lăsat un mesaj, în secțiunea de comentarii de la postare, în care i-a dat Adelei câteva sugestii pentru a avea o vacanță de vis în Croația.
„Inchiriati scuter, este superb sa faceti toate insulele atunci cand va aflati in porturi. Asa veti putea vedea si tot ce este mai frumos pe insule. Restaurante, arhitectura, magazine! Noi facem asta de vreo 10 ani si doar asta vrem sa facem. Pupici din Bonifacio”, i-a transmis Andreea Bănică Adelei Popescu pe Instagram.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro
Adela Popescu a fost încântată de ajutorul primit din partea Andreei Bănică. Prezentatoarea TV i-a răspuns imediat artistei, părând extrem de mulțumită de sfaturile pe care aceasta i le-a dat. În comentariul lăsat la postarea sa, Adela Popescu i-a mărturisit Andreei că se află pentru prima dată într-o vacanță pe barcă și că va reveni în curând cu impresii despre această experiență.
„Uuuuu, Bonifacio!! Cred ca e superb. Noi experimentam pentru prima data o vacanta pe barca asa ca revin cu impresii dupa. Scuter zici?”, i-a spus Adela Popescu Andreei Bănică.