kanald.ro
Vedete
Andreea Bănică a primit vești proaste de la medic: „Nu se mai poate rezolva decât cu operație”. Cu ce probleme se confruntă artista
Andreea Bănică a rămas cu probleme după cele două sarcini, iar acum este la un pas să ajungă la bisturiu. De ce se teme cel mare tare?
Andreea Bănică nu este numai artistă cu normă întreagă, ci și mămică 24/7 pentru cei doi copii ai ei, cărora le dedica tot timpul liber pe care îl are. Este, fără doar și poate, una dintre cele mai apreciate artiste din industria muzicală autohtonă, însă, ea și soțul ei și-au dorit o familie, așa că a pus pasiunea ei pe locul doi și au început să „lucreze” la visul lor. Acum, Andreea Bănică se mândrește ori de câte ori are ocazia cu fiica ei, care se pare că îi calcă pe urme și a moștenit talentul, dar și cu mezinul familiei.
Ei bine, după ce a fost la medic, artista a primit vești nu tocmai bune, căci după ce a examinat-o, specialistul i-a spus că are nevoie de o operație.
Andreea Bănică: „Îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla în urma unei astfel de operații”
Artista nu se împacă tocmai bine cu ideea de a se opera. După cele două sarcini, Andreea Bănică a fost diagnosticată cu diastază abdominală, cu care se luptă de ani buni. Singura metodă prin care poate scăpa de această problemă este chirurgical, însă blondina spune că nu este pregătită pentru acest pas. Ba chiar preferă să aibă o mică burtă decât să intre într-o operație, căci există tot felul de riscuri.
„Am o diastază abdominală cu care mă lupt de foarte mulți ani, cu siguranță ea nu se mai retrage, probabil că, dacă aș fi știut asta la prima naștere, aș fi făcut niște exerciții în sensul acesta, se face kinetoterapie, însă au trecut foarte mulți ani de când am născut-o pe Sofia, am născut și a doua oară, deci nu se mai poate rezolva decât cu operație. Nu sunt pregătită, pentru că mie îmi e frică de tot ce înseamnă operație și cred că sunt bine așa, slavă Domnului, fac sport. M-am obișnuit cu ea, e o mică burtă pe care o văd eu mai mult, mă deranjează uneori, însă nu sunt adepta operațiilor, să mă operez atât de repede cum fac toate fetele.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Îmi este teamă de ce s-ar putea întâmpla în urma unei astfel de operații, anestezie, am doi copii acasă, vreau să îi cresc și nu vreau să am ceva probleme ulterior: infecții, mă gândesc la orice. Așa am fost eu tot timpul cu o teamă din asta foarte mare”, a explicat Andreea Bănică pentru Viva.ro.