kanald.ro
Vedete
Andreea Bălan rupe tăcerea, după ce s-a spus că părinții lui Victor Cornea sunt împotriva ei! Chiar ea a dezvăluit tot adevărul din spatele relației cu ”socrii”: „Vreau să clarific”
Andreea Bălan nu a mai rezistat și a dorit să vorbească despre relația pe care o are, de fapt, cu părinții lui Victor Cornea, după ce s-a spus că nu o acceptă.
Andreea Bălan se numără printre cele mai îndrăgite și apreciate artiste de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care îi stau alături la orice pas. Recent, blondina le-a făcut o mare bucurie admiratorilor ei, căci aceasta a anunțat public că și-a găsit fericirea în brațele unui nou partener, Victor Cornea, un tenismen care îi aduce de ceva timp zâmbetul pe buze cântăreței.
Cu toate acestea, însă, gurile rele nu s-au oprit din vorbit, așa că deja au început să apară fel și fel de zvonuri legate de cuplul lor. Unul dintre acestea ar fi că părinții noul iubit nu ar fi de acord cu relația celor doi și s-ar împotrivi total Andreei Bălan.
În acest sens, cântăreața a ieșit public, dorindu-și să clarifice întreaga situație, negând astfel toate speculațiile. Vedeta spune că se înțelege bine cu părinții lui Victor Cornea, ba chiar este apreciată și iubită de aceștia, fiind foarte bine primită în sânul familiei.
„Ce vreau să clarific! Părinții lui mă acceptă și mă iubesc foarte mult. A apărut un articol unde scria că părinții lui nu m-ar accepta. Nu este adevărat! Părinții lui mă acceptă. Am fost acasă la el, la Sibiu și ne înțelegem minunat. Sunt niște oameni extraordinari.”, a mai spus vedeta, conform Antena Stars.
Apropiații celor doi susțin că părinții tenismenului s-ar împotrivi Andreei Bălan
Nu cu mult timp în urmă, surse din anturajul celor doi amorezi au vorbit public despre situația care ar exista în prezent în familia lui Victor Cornea, de când tenismenul a început o relație cu celebra cântăreață.
Citește și: Cine este Victor Cornea, noul iubit al Andreei Bălan. Diferența de vârstă dintre cei doi este de 9 ani
Aceștia susțin că, de fapt, părinții sportivului nu o vor pe Andreea Bălan în sânul familiei, iar la mijloc ar exista mai multe motive.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Părinții lui Victor i-au spus deja că ei nu se vor opune, dar că nu sunt deloc încântați. Nu s-au ascuns, au fost foarte clari. Nu o vor pe Andreea pentru că este prea expusă publicului, are și copiii. Ei sperau ca băiatul să-și găsească o fată de vârsta lui sau mai mică, să se cunoască bine, apoi să se căsătorească. Toată familia este făcută foc, nu le place deloc că Victor e zilnic prin ziare, consideră că tot ceea ce se întâmplă, inclusiv această relație, îi distrag atenția de la drumul lui.”, au povestit sursele din anturajul celor doi, conform cancan.ro.