kanald.ro
Vedete
Andrada Precup este câștigătoarea X Factor 2020! „Sunt foarte emoționată că am ajuns aici”
După o finală plină de emoții și momente spectaculoase, telespectatorii au decis! Câștigătorul X Factor sezonul 9 este Andrada Precup, fata cu voce de înger din echipa lui Ștefan Bănică.
X Factor 2020 și-a desemnat câștigătorul! Adrian Petrache, Andrada Precup, Super 4 și Sonia Mosca sunt cei patru concurenți care s-au luptat în finala de vineri seară pentru marele premiu al emisiunii difuzate de Antena 1.
Andrada Precup a câștigat X Factor 2020
Fiecare dintre ei a încercat să își demonstreze calitățile și talentul. Andrada Precup din echipa lui Ștefan Bănică este cea care a câștigat sezonul cu numărul 9 și cea care a reușit să ajungă la inimile celor de acasă, așa cum s-a întâmplat și cu jurații, care au lăcrimat de fiecare dată când au ascultat-o cântând.
„Sunt foarte emoționată și bucuroasă că am ajuns până aici și că am evoluat. Le mulțumesc juraților că au apreciat nivelul la care sunt și că au avut încredere în mine”, a declarat Andrada Precup după ce a aflat că a câștigat marele premiu în valoare de 50.000 de euro, oferit de Antena 1.
Citeste si: Motivul pentru care Florin Salam nu a ajuns în Finala X Factor 2020! „Doamne ferește”
Ștefan Bănică a pariat pe Andrada și a ieșit învingător. Nu doar el a fost impresionat de povestea fetei cu voce de înger, ci o întreagă țară, iar asta s-a văzut în marea finală, acolo unde a fost votată într-un număr extrem de mare pentru a câștiga X Factor 2020, sezonul 9. Înainte de marea finală, Bănică le transmitea celor de acasă un mesaj emoționant. Acesta i-a rugat pe români să nu o voteze pe Andrada, dacă o vor face din milă.
„Mă simt extraordinar. Cuvintele sunt de prisos. Mă bucur că Andrada a reușit să câștige acest trofeu. Cel mai important pentru ea este aces vot de încredere pe care i l-ați dat”, a spus Ștefan Bănică, fericit că a câștigat tânăra din echipa lui.