kanald.ro
Vedete
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant după nunta fiului ei. Fanii au observat altceva: „Este un gram de tristețe”
Anca Țurcașiu a ținut să mulțumească tuturor celor care și-au rupt din timpul lor pentru a o felicita pentru fiul său.
Anca Tărcașiu a avut parte de unele dintre cale mai prețioase momente din viața sa de când a devenit mamă. Fiul lui s-a căsătorit religios cu aleasa inimii sale, iar artista a fost în extaz. Este foarte fericită să-și vadă fiul așezat la casa lui alături de femeie pe care o iubește. Cu această ocazie specială, actrița a postat o serie de mesaje emoționante despre ceea ce simte, ca mamă, în această perioadă foarte încărcată emoțional.
Anca Țurcașiu a fost soacră mare pe 3 septembrie, ziua în care fiul ei s-a căsătorit. Va rămâne pentru totdeauna una dintre cele mai importante și emoționante zile din viața sa și nu ezită să mărturisească tuturor cât de fericită și împlinită se simte când știe că fiul ei este, la rândul lui, foarte fericit.
Citeste si: Anca Țurcașiu, în culmea fericirii: „Suntem împreună”. Anunțul cu care și-a emoționat toți fanii
Anca Țurcașiu, mesaj emoționant după nunta fiului său
Acum, la două zile distanță de la emoționantul eveniment, artista a ținut să le mulțumească tuturor celor care au avut grijă să îi ureze toate cele bune pentru fiul și nora sa și, de asemenea, și celor doi pentru că sunt niște copii foarte buni, care i-au adus foarte multă și autentică bucurie în suflet.
„Mulțumesc mult pentru gândurile voastre bune, pline de iubire!
Mulțumesc copiilor mei pentru bunătatea lor și lui Dumnezeu că m-a lăsat atât de norocoasă pe Pământ!”, a scris Anca Țurcașiu pe Instagram, la distanță de două zile după marele eveniment.
Dacă unii dintre fani au văzut în privirea Ancăi Țurcașiu fericirea supremă, recunoscând acest lucru fără să stea pe gânduri, unii dintre admiratorii artistei au văzut și un „gram de tristețe”. Se poate considera că internautul s-a referit la statutul relațional pe care îl are Anca Turcașiu, fiind femeie singură în aceste momente.
„Extrem de frumoasă! Chiar dacă in poza asta, este un gram de tristețe..!”, a fost comentariul unuia dintre admiratorii artistei.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
Anca Țurcașiu, mesajul transmis către fanii săi chiar în ziua cea mare
Emoțiile au fost la cote maxime în ziua nunții fiului său, așa că Anca Țurcașiu și-a dorit ca toată lumea să știe motivul fericirii sale. A postat în mediul online un mesaj cu această ocazie specială.
„Iubiții vieții mele!
Ziua cea mare a sosit.
Azi, în fața lui Dumnezeu și-au mărturisit dragostea.
Am avut emoții foarte mari.
Dar, sunt atât de fericită! Iubirea, bunătatea, pacea să vă însoțească mereu!!!”, a scris Anca Țurcașiu pe Instagram.