Anca Serea, probleme cu doi dintre copii. Vedeta a tras un semnal de alarmă, după ce nu a închis ochii o noapte întreagă: ”Mergeți la medicul specialist”
Iar printre cei care se confruntă cu această viroză se numără și doi dintre copiii Ancăi Serea. Pentru că este mereu activă în mediul online, vedeta a povestit, în urmă cu puțin timp, cu ce s-a confruntat seara trecută.
Conform spuselor sale, băieții ei și ai lui Adi Sînă au răcit teribil, Moise fiind cel mai grav afectat. Copilul a acuzat toată seara diferite simptome și, spune mama sa, abia a putut să îi vină în ajutor.
„Am avut o noapte tare grea! Moise a avut frisoane, temperatură foarte mare, a vărsat toată noaptea. A acuzat dureri mari de cap, de oase, de mâini și de picioare, îl dureau și ochii în cap, săracul copil! Amândoi băieții sunt bolnăviori, dar Moise e mai rău”, a scris Anca Serea pe Instagram
Fapt pentru care, fosta prezentatoare recunoaște că nu a prea pus geană pe geană, însă nu se plânge, ci se bucură că dimineața zilei de miercuri i-a prins mai bine.
Hidratarea și medicamentele pe care le-a folosit cu cei doi copii au ajutat mult, astfel că Moise a și decis să meargă la școală, fapt ce a bucurat-o extrem de mult pe vedetă, văzându-l ambițios și într-o stare mai bună.
Însă, fiindcă a primit și de la urmăritorii ei din online mesaje prin care mulți se plâng că se luptă cu aceleași simptome, Anca Serea a ținut să tragă un semnal de alarmă.
Soția lui Adi Sînă le recomandă tuturor să se adreseze încă de la primele simptome unui medic specialist, să nu se trateze după ureche ori chiar deloc.
„Nu știu dacă am dormit 3 ore azi-noapte cu totul. Știu că și voi aveți episoade asemănătoare în familie, de aceea vă povestesc. La noi a funcționat hidratarea puternică, ceaiul de mentă, ceaiurile în general, antitermicele, mierea cu lămâie și niște medicamente homeopate. Dar, cel mai bine mergeți la medicul specialist, dacă vă confruntați cu așa ceva. Acum Moise este mai bine!”, a mai spus soția lui Adrian Sînă.
Anca Serea, probleme cu doi dintre copii. Vedeta a tras un semnal de alarmă, după ce nu a închis ochii o noapte întreagă: ”Mergeți la medicul specialist”
Mesajul sfâșietor al soției lui Norbi, tânărul în scaun cu rotile care a murit în accidentul stupid din Bihor. După „Te iubesc etern!” vine adevărata lecție care șochează: „După accidentul în care tu…”
Actualitate
Mesajul sfâșietor al soției lui Norbi, tânărul în scaun cu rotile care a murit în accidentul stupid din Bihor. După „Te iubesc etern!” vine adevărata lecție care șochează: „După accidentul în care tu…”