kanald.ro
Vedete
Ana Baniciu, despre rolul de mamă! A dat totul din casă și a vorbit pentru prima dată despre asta: „Mi se pare o treabă grea”
Ana Baniciu a fost mai sinceră ca niciodată și a vorbit pentru prima dată despre rolul de mămică.
Ana Baniciu și Edy Kovacs trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar în urmă cu câteva luni, cei doi tineri s-au și logodit, într-un cadru de poveste, atunci când iubitul blondinei și-a făcut curaj și i-a adresat marea întrebare partenerei sale, iar răspunsul artistei a fost bineînțeles un sincer ”Da”.
Dacă până acum au tot vorbit despre nuntă și despre cum vor cei doi să arate una dintre cele mai frumoase zile din viața lor, ei bine, recent, Ana Baniciu a venit cu o serie de declarații și despre copil și a spus cum se vede în rolul de mămică, atunci când va fi cazul.
Citeste si: Ana Baniciu, jefuită după concert:,,Le doresc să le cadă mâinile”! Ce i-au furat hoții artistei?
„E foarte greu, mi se pare o treabă grea. Și compar cu ce mamă am avut eu și știu ce relație am avut cu maică-mea și ce mișto m-a crescut, cred. Și mă gândesc cum o să fiu eu în calitate de mamă, nici nu pot să-mi imaginez. La momentul ăla o să primesc și superputerile!”, a declarat Ana Baniciu, pentru Cancan.ro.
Când se căsătoresc Ana Baniciu și Edy Kovacs
Fanii sunt pe cât se poate de nerăbdători să o vadă pe Ana Baniciu în rochie albă de mireasă, așa că sinceră din fire, Ana Baniciu a făcut o serie de declarații despre acest subiect, dezvăluind că ea și logodnicul ei au căzut de comun acord ca fericitul eveniment să aibă loc anul viitor, însă deocamdată nici ei nu știu data exactă.
De asemenea, artista a mai precizat că nu își dorește o nuntă tradițională, iar la fericitul eveniment vor fi prezenți doar cei apropiați, respectiv prieteni și rude.
”Încă nu știm data, știm doar că ne dorim să facem nunta anul viitor și că nu vrem să fie una tradițională, ci o petrecere între prieteni”, a declarat Ana Baniciu, pentru Viva.ro.