kanald.ro
Vedete
„Am simțit puțin respingerea” Cu ce probleme s-a confruntat Karmen Simionescu în copilărie? Fiica lui Adrian Minune a dezvăluit cu ce dezavantaje vine la pachet viața de copil de artist
Karmen, fiica cea mare a lui Adrian Minune, a făcut mărturisiri emoționante despre copilăria ei.
Karmen, în vârstă de 25 de ani, este în prezent o artistă de mare succes din țara noastră. Pe lângă cariera sa muzicală, fiica cea mare a lui Adrian Minune a debutat și în actorie, având un rol important într-un serial extrem de urmărit. Până la această vârstă, vedeta a reușit să își construiască un nume important în muzică și să își formeze o familie foarte frumoasă alături de soțul ei, Bogdan Căplescu, cu care are și o fiică, pe micuța Sofia.
Deși în prezent radiază de fericire, viața lui Karmen nu a fost întotdeauna plină de bucurii. Din exterior, pare că vedeta a avut întotdeauna doar motive de fericire în viața sa și că nu i-a lipsit nimic, datorită faptului că tatăl ei este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați cântăreți din țara noastră. Totuși, Karmen a mărturisit că viața de copil de artist nu este atât de ușoară, căci, deși nu a simțit niciodată lipsuri materiale, artistei i-au lipsit alte lucruri în copilăria ei. Fiica cea mare a lui Adrian Minune a mărturisit că, atunci când era copil, îi lipsea interacțiunea cu alți copii de vârsta ei și și-ar fi dorit să aibă parte de peripețiile prin care aceștia treceau, în drumul lor spre școală cu transportul în comun sau chiar pe jos.
„De mică îmi doream să mă simt un copil normal, îmi doream să merg pe jos la școală. Îmi plăcea că veneau prietenii mei împreună cu povești de pe drum, despre ce au pățit în metrou sau în autobuz, iar eu eram în mașină. Poate pentru unii este dubios ce zic: “Domne, fata aceasta a crescut cu o situație foarte bună, vai, ce să spunem!”. Când ești mic nu conștientizezi multe lucruri, nu conștientizezi că este un beneficiu faptul că ai o situație mai bună. Eu îmi doream să am mulți prieteni alături de care să merg pe jos, prin frig, prin zăpadă. De mică am fost sociabilă, îmi doream să am mulți prieteni!”, a declarat Karmen Simionescu pentru Ego.ro.
Mai mult, Karmen a recunoscut că, atunci când era doar o fetiță, mulți copii păstrau distanța față de ea, din cauza situației materiale extrem de bună pe care aceasta o avea. Cântăreața a povestit că s-a simțit respinsă de multe ori de oamenii din jurul ei, care nu o acceptau în grupul lor pentru că este fiica lui Adrian Minune. În plus, vedeta a mărturisit că, în copilărie, ar fi vrut ca oamenilor să nu le pese de numele tatălui ei și să o trateze ca pe un om normal.
„Chestia asta m-a îndepărtat puțin de oameni pentru că unii copii poate simțeau diferența atunci când venea vorba de situația materială. Poate unii ziceau: “Cum să o bag pe Karmen în seamă?”. Acesta nu a fost un criteriu pentru a alege prietenii. Eu am prieteni din toate păturile sociale, cu părinți din toate meseriile. De mică am simțit puțin respingerea, să zicem, a celor din jur: “Asta e altcineva, altceva! Nu ne băgăm cu ea în seamă! Bine, lasă-ne!”. Pentru un copil e ciudat, nu înțelegi mare lucru, că tatăl tău e cunoscut. Ești un copil ca oricare altul în sinea ta. Întotdeauna mi-am dorit să nu îi pese nimănui de cine sunt eu sau de cine e tata!”, a mai povestit Karmen.
Adrian Minune împreună cu soția lui, Cati și fiica lor cea mare, Karmen
Karmen a simțit că unii oameni s-au folosit de prietenia cu ea
Vedeta se declară o fire extrem de prietenoasă și sociabilă, lucru pentru care a avut și de suferit de multe ori. Karmen a declarat că, de-a lungul timpului, au existat și oameni care s-au împrietenit cu ea doar pentru a se folosi de numele ei, iar mai apoi au dispărut subit din viața sa. Totuși, artista nu regretă aceste prietenii, căci se consideră un om curat și știe că persoanele care nu sunt potrivite pentru ea se vor retrage singure din cercul ei de prieteni.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Copil fiind, am fost naivă și încă sunt. Sunt o persoană sociabilă, foarte deschisă și sinceră și îmi place să îmi fac prieteni. Tocmai de asta mi-am și luat-o de multe ori! Da, au fost persoane care au apărut de multe ori și bineînțeles că au și dispărut! Nu neapărat că s-au folosit, dar poate au avut mici beneficii de pe urma unei prietenii cu mine, însă atunci când ești un om curat, sincer și nu ai nimic de ascuns, Dumnezeu are grijă de tine, nu trebuie să te răzbuni sau să cauți motive de ceartă! Dumnezeu o să îi țină pe cei care trebuie să stea lângă tine, iar cei care trebuie să plece vor pleca singuri!”, a mărturisit artista.