WowNews logo WOWnews
Stories
Culiță Sterp a petrecut de sărbători, însă a avut parte de o surpriză în a doua zi de Crăciun!

Vedete

„Am prins hoțul” Culiță Sterp l-a prins pe „făptaș” în flagrant, în a doua zi de Crăciun! Fanii au rămas surprinși când au aflat despre ce este vorba. Totul are legătură cu fiul său

Culiță Sterp a petrecut de sărbători, însă a avut parte de o surpriză în a doua zi de Crăciun!

Culiță Sterp a petrecut aceste zile alături de cei dragi și de prieteni, de la mic la mare. A amânat cântările în favoarea familiei și s-a bucurat de atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă, dar și de preparatele tradiționale de Crăciun. Artistul a împărtășit cu admiratorii săi din mediul online imagini de la petrecerea de familie, dar nu a putut să-l treacă cu vederea nici pe fiul său, micuțul Milan, care a decis să profite la maxim de situație și de faptul că părinții lui l-ar fi pierdut din vedere, măcar pentru câteva minute, până să-și pună planul în aplicare. Iată despre ce este vorba!

Micuțul Milan este și el o mică vedetă pe rețelele de socializare și, ori de câte ori apare în peisaj, admiratorii părinților lui îl bombardează cu mesaje și complimente care mai de care mai frumoasă. De această dată a făcut o nouă năzbâtie, de care s-au amuzat chiar și părinții lui. După ce a „furat” mai multe bomboane de ciocolată, s-a ascuns sub o masă pentru a le savura în liniște și pace, doar că Culiță Sterp la prins în flagrant, amuzându-se de situație alături de logodnica sa.

Citeste si: Zeci de urmăritori au felicitat-o pe Carmen de la Sălciua, după ce a apărut într-o rochie în care se observa burtica artistei. Aceasta a făcut un anunț important: “Sper ca am lămurit situația.” - kfet

„Am prins hoțul”, a spus, amuzat, Culiță Sterp în mediul online.

Culiță Sterp, prins cu bani falși asupra sa

În urmă cu doar câteva zile, Culiță Sterp a avut parte de o surpriză total neplăcută, când se afla la mall, moment în care a aflat că purta asupra lui bani falși de la dedicații. Artistul se afla la casa de schimb valutar, intenționând să schimbe în lei câteva mii de euro, atunci când operatoarea l-a înștiințat că 100 de euro erau falși. Dezamăgit și supărat, cântărețul le-a transmis un mesaj tuturor celor care obișnuiesc să dea bani falși ca dedicații, doar ca să se fălească în fața mulțumii de oameni.

„Auziți ce pățesc acum la mall, acum am plecat de la schimb valutar. M-am dus să schimb niște bani. Am venit cu copiii ăștia de la Turda, am fost și anii trecuți, să le luăm una-alta. Ce nervi am! Și m-am dus să schimb niște bani, 3 000 de euro aveam, că nu aveam în lei și ce credeți? 100 de euro erau falși. Și a zis că avem două opțiuni, ori să chemăm poliția să dau declarație, ori să-i rupem aici în față. Normal că-i rupem, că doamne, iartă-mă! Dar nervii mei sunt pe altă chestie. Nu mai dați bani flași la dedicații. Vreți să arătați că sunteți șmecheri. Arătați-vă puterea altfel, nu vă arătați puterea la noi cu bani falși. Mai bine nu da niciun ban, că mai bine cânt fără bani decât să dai bani falși și să-mi faci mie belele. Atâta îmi mai lipsea acum, declarații pe bani falși.”, a spus Culiță în mediul online.

Citește și: „Sunt foarte supărat, e ceva rău” Culiță Sterp, negru de supărare după ce a aflat că a fost înșelat, chiar de la sora lui! Artistul a aflat totul abia în această dimineață

Citeste si: Igor Cuciuc își plângea amarul în direct, în urmă cu câteva luni. Artistul se afla la capătul puterilor: “Perna noastră a fost udă în fiecare seară de lacrimile mamei și lacrimile tatălui.” - kfetele

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro

Citeste si: Igor Cuciuc, neputincios fără ajutorul lui Nicolae Botgros. CE A RECUNOSCUT în fața tuturor: "Am plâns împreună". După toate acuzațiile publice care au zdrobit familia dirijorului, nimeni NU credea că

Citește și: „Am devenit foarte melancolică ” Daniela Iliescu a izbucnit în lacrimi în fața fanilor ei! Culiță și logodnica sa au făcut un gest impresionant pentru bătrânii dintr-un a