”Am lăsat în urmă casa în care am crescut” Laura Cosoi și sora sa și-au luat la adio de la locurile părintești. Surorile au rămas fără ambii părinți în doar trei ani
Laura Cosoi și sora sa s-au bucurat de un weekend altfel în casa părintească, acum când nu mai au nici mamă, nici tată.
Ultimii trei ani nu au fost deloc ușori pentru surorile Cosoi. Au trăit dramă, după dramă, fiind acum singure pe lume, căci ambii părinți s-au ridicat la ceruri.
În primăvara anului 2021, actrița, însărcinată fiind, își pierdea tatăl, după ce bărbatul se infectase cu COVID-19, fiind suferind și de diabet.
Iar la finalul lui 2023, Laura Cosoi, așteptând iar să aducă un copil pe lume, a anunțat că și-a pierdut și mama. Femeia fusese diagnosticată în 2008 cu cancer de col uterin.
Astfel că, începutul lui 2024 le-a prins pe Laura Cosoi și pe sora sa în doliu. Sufletul le plânge acum, dar viața merge înainte, așa că cele două surori au decis să lase toată durerea în urmă și să se bucure doar de amintirile frumoase pe care le au cu părinții lor.
Motiv pentru care, după câteva zile petrecute în casa părintească, dar fără cei care le-au adus pe lume aproape, Laura Cosoi și sora sa au plecat din Iași cu un amalgam de emoții, amintiri, speranțe, visuri și cu gândul că părinții le veghează de sus.
”Am lăsat în urmă Sorogarii, casă în care am crescut, nucul și izvorul, poveștile, măsuță pe care am scris prima oară, pianul care ne acompania mesele de duminică, săniuță cu care ne plimbă tată, cutiile cu fotografii, ceașcă de cafea, casetele video, pantofii de dans ai mamei… amintirile din copilărie”, a scris Laura Cosoi, pe conturile sale de socializare.
Și tot în casa părintească se afla Laura Cosoi și în urmă cu două zile, atunci când ar fi trebui să își sărbătorească mama. Însă, din păcate, a fost primul an în care vedeta nu i-a putut face o urare, ci doar să se gândească la ea ca la o stea.
„Ultima cafea acasă la mama. De ziua ei. Fără ea…”, a scris Laura Cosoi, în online.