"Am început să plâng, nu mai puteam să mă opresc" Andreea Marin, la un pas să cedeze. A avut o criză de panică, înainte de a intra în direct. Abia acum a dezvăluit prin ce a trecut
Andreea Marin s-a întors în trecut și a vorbit despre cel mai greu moment din cariera sa.
Andreea Marin este una dintre vedetele cu ștate vechi de la noi, activând în lumea televiziunii de pe vremea când avea puțin peste 20 de ani.
Atunci, când nimic nu prevestea că va avea o carieră pe micul ecran, Andreea Marin a ajuns să prezinte unul dintre cele mai de succes show-uri de la acea vreme.
S-a făcut plăcută din prima clipă, a demonstrat de ce este în stare și așa a ajuns să fie considerată unul dintre oamenii de bază ai televiziunii din România.
Însă, până să ajungă să strălucească și să realizeze că meseria de prezentator i se potrivește mănușă, Andreea Marin spune că a trecut prin tot felul de stări.
Teama, panica, emoțiile și nesiguranța, spune vedeta, au cuprins-o atât de puternic, încât înainte de prima apariție pe micul ecran a avut o cădere din cauza căreia cu greu s-a mai putut opri din plâns.
Norocul ei a fost, însă, omul care și-a dat seama de talentul ei și care a ajutat-o să urce pe treptele celebrității.
”Bineînțeles (nr. a avut temeri la începutul proiectului ”Surprize, surprize”) Nu că am avut temeri, am avut o criză de panică și am început să plâng și nu mai puteam să mă opresc. Valeriu Lazarov, care mi-a fost ca un tată și mentor în această meserie, a venit, s-a uitat în ochii mei și mi-a spus: „Eu am încredere. Știu ce știi, știu ce poți și nu trebuie să te copleșească că publicul care te privește este larg”, a spus Andreea Marin, conform catine.ro.
De atunci au trecut decenii, dar Andreea Marin spune că și acum mai are aceleași trăiri când vine vorba de meseria sa. Fosta soție a lui Ștefan Bănică Jr. declară că fiecare apariție a sa vine cu un soi de teamă ori emoție.
Însă acum nu se mai lasă pradă acestora, doar le consideră benefice în meseria pe care o are, căci oamenilor trebuie să le transmită exact ceea ce simte ea în acel moment și, așa, cu emoție la purtător, reușește mereu să treacă dincolo de sticlă.
”Teamă există mereu. Chiar și acum, după 30 de ani, pentru că teama e legată de emoție, de dorința de a fi cel mai bun. Nici nu știu cum ar putea fi meseria aceasta fără emoții. Nu caut să mă feresc de emoție. Ea este cea care stârnește adrenalina”, a mai adăugat fosta prezentatoare TV.