
kanald.ro
Vedete
Dupa 10 ani de colaborare, trupa JukeBox si-a luat la revedere de la Serban Huidu si intreaga echipa de la Cronica Carcotasilor.
Anul acesta aţi încheiat colaborarea cu „Cronica Cârcotaşilor”. Cine şi de ce a luat această decizie?
A fost doar decizia noastră. Şi nu a fost o decizie uşoară, având în vedere că sunt, totuşi, 10 ani, perioadă în care am construit relaţii şi amintiri frumoase. Însă colegii de la Cronică ne-au înţeles şi chiar ne susţin în continuare.
Am ales un drum diferit de cel al emisiunii, un drum cu o activitate intensă pe plan muzical şi mai puţin pe show de TV. Am făcut-o pentru că aşa am simţit cu toţii, că acum este momentul potrivit.
Ce planuri aveţi pentru acest an?
Avem multe proiecte curajoase, nu doar pentru anul acesta: creaţie, producţie muzicală şi artistică, lansarea de single-uri, participarea la diferite emisiuni şi concursuri TV, crearea unui spectacol propriu marca Jukebox, un concept unic în România, precum şi multe concerte-spectacole publice, dar şi acţiuni caritabile orientate mai mult spre comunitate şi dezvoltare durabilă.
Afla mai multe aici!