kanald.ro
Vedete
Aleyna se gândește să mai ofere o șansă relației cu Ștefan?! Bruneta nu a ezitat să dea răspunsul, după ce fostul ei iubit s-a cuplat cu Catinca
Aleyna a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor. S-ar întoarce sau nu în brațele lui Ștefan?
Aleyna și Ștefan au trăit o poveste de dragoste, de scurtă durată ce-i drept, în „Casa Iubirii”. Cei doi s-au cunoscut în al treilea sezon al competiției însă au ajuns la despărțire atunci când bruneta a fost descalificată pentru că a încălcat regulamentul și s-a întâlnit în afara casei cu un alt băiat.
Au trecut deja câteva luni de când Aleyna și Ștefan și-au spus „adio”, ba chiar tânărul este acum într-o relație cu Catinca, fostă concurentă în sezonul al doilea al emisiunii „Casa Iubirii”, însă mulți dintre cei care i-au susținut cred că povestea lor nu s-a încheiat și vor să știe dacă mai există șanse de împăcare.
Recent, Aleyna a rupt tăcerea despre Ștefan, asta după ce a fost întrebată, pe pagina sa de Instagram, dacă și-ar dori să mai ofere o șansă relației cu tânărul. Bruneta a răspuns scurt și concis, mărturisind că nu mai vrea să se întoarcă în brațele fostului iubit.
Internaut: Ai mai vrea să fii cu Ștefan dacă ar fi?
Aleyna: Nu.
Postarea făcută de Aleyna pe Instagram
Ștefan și Catinca, declarații despre legătura dintre ei
În urmă cu mai bine de o lună, Ștefan și Catinca s-au afișat pentru prima oară împreună, fără să spună ce se întâmplă cu adevărat între ei. Oamenii care i-au susținut în „Casa Iubirii” au început să își pună întrebări și să se gândească dacă cei doi formează sau nu un cuplu.
La un moment dat, foștii concurenți de la Kanal D au spus lucrurilor pe nume. Dacă acum deja relația lor este oficială, atunci, Ștefan și Catinca mărturiseau că abia se cunoscuseră, că s-au întâlnit o dată, dar că se înțelegeau de minune și sperau ca legătura lor să evolueze din ce în ce mai mult.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„Ștefan: Ne întreabă lumea: «Sunteți împreună?». Ca să înțelegeți, ne înțelegem super bine în momentul de față. Ne-am văzut o singură dată și atunci ne-am înțeles extrem de bine.
Catinca: Avem foarte multe lucruri în comun și cred că, dacă el s-a înscris pentru mine, automat a văzut că aș fi tiparul lui de femeie. Iar eu când l-am văzut, am zis: «Ăsta chiar e tiparul meu de băiat». Vom vedea dacă lucrurile vor merge în direcția buna, dar eu zic că da”, spuneau Ștefan și Catinca, în urmă cu o lună.