
kanald.ro
Stiri
Noua tulpină a coronavirusului a fost confirmată şi în România la o tânăra de 27 de ani
Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a dezvăluit care sunt efectele cu care vine la pachet noua tulpină de coronavirus. Aceasta a fost denumită de experți tulpina B.1.1.7 și, din păcate, recent a fost confirmată prezența ei și pe teritoriul României. Se pare că o tânără de 27 de ani din județul Giurgiu ar fi infectată cu această nouă tulpină.
În cadrul unei emisiuni, profesorul a oferit mai multe detalii despre cât de periculoasă este noua tulpină și dacă va va avea urmări mai grave.
Profesorul spune că noua tulpină este mult mai contagioasă și astfel crește riscul de răspândire a bolii. Tototdată, acesta trage un semnal de alarmă și avertizează că tot greul va pica pe sistemul medical.
„Este mai contagioasă. În această tulpină creşte practic indicele acela de de reproducere cu circa 0,5, adică să spunem, se reduce transmiterea într-o ţară sub unu, 0,8 sau 0,9, trebuie să mai adunăm încă 0,5, deci se depăşeste cifra 1, care înseamnă o creştere susţinută a numărului de cazuri.Practic, din cauza asta este îngrijoararea pentru că transmisibilitatea este mai mare. Studiile au arătat că între 40 si 70% este mai transmisibilă decât tulpina clasică a noului coronavirus. Acest lucru îngrijorează pentru că se poate ajunge într-o situaţie în care din nou sistemele de sănătate să fie depăşite şi practic, ar putea să ducă la impunerea unor măsuri foarte dure şi, vedeţi că acest lucru s-a şi întâmplat în Marea Britanie”, declarat Alexandru Rafila la Antena 3.
De asemenea, atât el cât și specialiștii din sănătate speră ca noua tulpină să nu devină o problemă mare în România, însă mai spune că se aștepta ca aceasta să ajungă și în șara noastră.
„Eu sper să nu avem aşa o mare problemă. Personal mă aşteptam să circule şi probabil circulă, de ceva timp şi în România, pentru că ea a fost deja identificată în peste 40 de ţări, în afara Mariii Britanii, ori noi nu suntem aşa într-un glob de cleştar, în care lucrurile să se întâmple cu totul diferit. Singurul lucru care se întâmplă diferit în România, faţă de restul UE, este menţinerea şcolilor închise, dar în rest avem o situaţie asemănătoare.
România a început deja campania de vaccinare anul trecut, însă oamenii au multe întrebări și în continuare sunt unii sceptici. Apariția noii tulpini de coronavirus pune mult mai multe întrebări, însă Alexandru Rafila dă asigurări că vaccinul ne poate proteja și în cazul ei.
„Nu sunt elemente care să ducă la concluzia că acest vaccin nu ar fi protector, mai ales că anticorpii care apar împotriva acestei proteine ES sunt diferiţi, adică nu există un singur tip de anticorp. Anticorpii abordează diverse zone ale proteinei şi există şi zone conservate, deci se pare că îşi păstrează caracterul neutralizat pentru virus pe de-o parte. Dacă această tulpină ar fi diferită ar trebui să producă şi un număr mai mare de reîmbolnăviri la persoane care au trecut deja prin boala, ori nici acest lucru nu a fost observat, asa că e puţin probabil ca acest vaccin să nu fie eficient şi împotriva acestei tulpini", a mai spus Alexandru Rafila pentru Antena 3.