
kanald.ro
Alexandru Rafila
Stiri
Ministrul Sănătății nu este de acord cu obligativitatea imunizării anti-COVID, dar susține introducerea certificatului verde.
Încă de la debutul pandemiei, s-a tot vorbit despre obligativitatea vaccinării anti-COVID, iar oamenii s-au împărțit în două tabere. Ei bine, Alexandru Rafila nu susține această măsură, însă este de acord cu introducerea certificatului verde ca măsură de combatere a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
În România, doar circa 40% din populație este imunizată împotriva coronavirusului, o rată de imunizare foarte mică comparativ cu multe alte state europene. Ministrul sănătății dă asigurări că cetățenii nuu vor fi obligați să se vaccineze anti-COVID, însă urmează să lanseze mai multe pachete informative prin care să-i convingă pe oameni de beneficiile imunizării.
COVID-19
„Nu cred că va fi un punct de vedere superior care să facă obligatorie vaccinarea în România, mai ales că oprirea transmiterii virusului în acest moment, cu aceste vaccinuri, poate că şi vaccinurile se vor dezvolta şi vor opri din nou transmiterea şi lucrul acesta este posibil, este dificilă.
Apropo de obligativitatea nu cred că este potrivită, cel puţin în ţara noastră şi cred că trebuie să lucrăm mai mult pentru informare şi o să vedeţi deja în săptămâna care vine pachete de informaţii legate de vaccinare, pachete de informaţii, care vor răspunde întrebărilor oamenilor”, a declarat ministerul Sănătății.
COVID-19
De asemenea, în timpul pandemiei de coronavirus au apărut și multe informații legate de presupusele beneficii ale unor medicamente ce ar putea ajuta în tratarea infecției cu coronavirus, cum este Arbodolul. Ministerul Sănătății, însă, spune că este o informație falsă și că nu există studii care să demonstreze așa ceva.
„Aşa cum nu este documentat faptul, de exemplu, că Arbidolul ar avea vreun efect, nu există niciun articol, unul în lume care să arate să arbidolul ar putea să aibă efect favorabil asupra infecţiei cu noul coronavirus, tot aşa există dovezi zi de zi pe care le am de la mine de la spital, de la celelalte spitale din România care îmi arată că 9 din 10 persoane care sunt la terapie intensivă sau care decedează sunt nevaccinate.
E clar că dacă 9 din 10 sunt grav sau mor e clar că vaccinul are un efect. Ăsta e lucru demonstrabil. Sunt şi foarte multe articole ştiinţifice în acest sens şi mod evident în această conjunctură eu recomand vaccinarea foarte serios, mai ales persoanelor care sunt din categoriile la risc. Adică ce categorii? Cele care ar putea să facă datorită vârstei, datorită altor boli pe care le au”, a mai spus Alexandru Rafila.