
kanald.ro
Actualitate
Alexandru Cumpănaşu le-a povestit miilor de elevi care îl urmăresc în social media despre cum a făcut el amor cu profesoare, când era minor.
Alexandru Cumpănaşu a șocat opinia publică, după ce, înainte de Revelion, a făcut un live pe platforma de Tik Tok, în care le-a povestit elevilor care îl urmăresc despre experiențele sexuale pe care le-a avut în școala generală cu diverse profesoare.
Unchiul Alexandrei Măceșanu a răbufnit după ce mai multe eleve s-au plâns că sunt judecate de profesoarele lor. Alexandru Cumpănașu a dezvăluit că unele dintre femeile cu care a întreținut relații sexuale pe vremea când era minor au ajuns directoare sau continuă să profeseze în învățământul școlar.
Citeste si: BREAKING NEWS! A MURIT preotul Ciprian Necula!- kanald.ro
Citeste si: Alexandru Cumpănașu, scandal de proporții pe TikTok. Părinții și profesorii sunt revoltați
„... Acum ţin lecţii de moralitate când la 14-15 ani făceau sex cu mine? Ele vă ţin vouă morală? Sigur, pe ascuns, fără să ştie părinţii, fără să ştie nimeni că, deh, mai lăsam dracu', mă mai trezeam şi pe la
Nu mai vorbesc de liceu! Eu acum vorbesc de şcoala generală! Şi voi le ţineţi lecţii de morală ăstora de azi? Nu mai bine îi îndrumaţi şi le explicaţi... mă, dacă faceţi sex, faceţi aşa, dacă nu ştiu ce... trebuie să fiţi pregătiţi emoţional, nu ştiu ce, lucruri de genul ăsta. Nu mai bine îi pregătiţi? Aveţi grijă de corpul vostru, aveţi grijă să nu ştiu ce, nu e bine să fiţi aşa... Nu mai bine le daţi nişte sfaturi utile din experienţele voastre de viaţă mai puţin reuşite?“, a spus Alexandru Cumpănaşu.
Sorin Cîmpeanu se delimitează de acțiunile lui Alexandru Cumpănașu. Într-o intervenție la Digi24, ministrul Educației susține că activitatea făcută de unchiul Alexandrei Măceșanu pe Tik Tok dezechilibrează sistemul de educație, oricum încercat de provocări în această criză sanitară.
Citeste si: Părintele Ciprian Petre Necula s-a stins din viață! Acesta avea vârsta de doar 47 de ani- kfetele.ro
„Este o problemă importantă, este o modalitate de a dezechilibra un sistem de educație foarte greu încercat, cu probleme cronice. Este nevoie mai mult ca oricând de solidaritate între elevi, părinți și profesori și intervin astfel de factori perturbatori care induc dezechilibre majore de care nu avem nevoie. Mă delimitez clar de această abordare și îndemn la solidaritate, la înțelegere, pentru că avem foarte multe lucruri de recuperat”, a spus ministrul.
Peste 500.000 de elevi din România urmăresc în fiecare zi contul lui Alexandru Cumpănaşu de pe TikTok, în care profesorii sunt blamaţi şi pozitionaţi drept adversari ai elevilor. Poliţia şi Parchetul Judecătoriei Sectorului 4 fac verificări în legă tură cu filmuleţele postate de acesta.
„Având în vedere imaginile și informațiile apărute în spațiul public, în legătură cu postările unui bărbat, în mediul on line, Direcția Generală de Poliţie a Municipiului București desfășoară verificari cu privire la aceste aspecte, în vederea stabilirii situației de fapt și de drept, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsuri legale”, precizează surse din poliție, pentru stiripesurse.ro.