kanald.ro
Vedete
Alexandra Stan, aproape goală pe internet: Fanii au taxat-o imediat: ”Te-ai stricat și tu”. Cum s-a fotografiat artista
Alexandra Stan a pozat aproape goală, apoi a ”scăpat” imaginile pe internet.
Alexandra Stan este una dintre vedetele de la noi care a reușit să treacă peste barierele internaționale. Talentul și muzica pe care o face au urcat-o pe cele mai mari scene de peste hotare, iar acum spune că este pregătită să facă un alt mare pas în carieră.
Artista urmează să lanseze un album, însă până să își dea fanii pe spatele cu piesele la care a lucrat în ultima vreme, a ales o altă modalitatea de a se pune în prim-plan.
Alexandra Stan, criticată dur de internauți
Dezinhibată din fire, conștientă de atuurile pe care le are, cântăreața a renunțat la haine și, pentru o mică ședință foto, a etalat în văzul lumii tot ce are mai frumos. De altfel, nu este pentru prima dată când Alexandra Stan apare public în ipostaze care nu ar trebui privite de cardiaci.
Pe rețelele de socializare, Alexandra Stan a apărut aproape așa cum a venit pe lume. Vedeta a avut grijă să-și acopere unele părți ale corpului, însă a și lăsat la vedere multă piele.
Imaginile interzise minorilor o arată pe Alexandra Stan cu posteriorul bombat în prim-plan, căci a avut grijă să poarte un body miniscul, iar într-o altă ipostază s-a lăsat fotografiată aproape goală, singura piesă vestimentară pe care a purtat-o fiind o pereche de bikini.
În timp ce ea se laudă cu felul în care arată, cei din mediul online, deși mulți au apreciat goliciunea Alexandrei Stan, s-au arătat dezamăgiți de artistă.
Fanii blondinei spun că prin aceste fotografii nu va reuși să le câștige încrederea și admirația, ba din contră. De asemenea, unii pun ipostazele indecente cu artista pe seama dorinței sale de a ieși în evidență, precizând că este o mare diferență între ce a fost și ce a ajuns.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
”Dezamăgitor”, ”Urât, aveam altă așteptare”, ”Te-ai stricat și tu”, ”Asta e poză pentru site-urile pentru adulți”, ”Cât de penibilă ai devenit”, ”Prea p@#no ești”, ”Nu așa se câștigă fanii”, ”A picat rău în muzică și simte nevoia să se afirme”, ”Vai de capul tău”, sunt doar câteva dintre reacțiile celor care au pus-o la zid pe Alexandra Stan pentru felul în care pozează în ultima vreme.