kanald.ro
Vedete
Alexandra Stan, anunțul mult așteptat după ce a fost surprinsă cu Tristan Tate: „Da, îmi doresc copii”
Alexandra Stan a vorbit despre actuala ei relație! Cântăreața își dorește copii.
Alexandra Stan este una dintre cele mai cunoscute artiste din România și se bucură de un adevărat succes peste hotare. Celebra cântăreață nu încearcă să ascundă faptul că în aceste momente se află la începutul unei noi relații. În urmă cu câteva săptămâni, artista a fost surprinsă în compania fostului iubit al Biancăi Drăgușanu, Tristan Tate.
În cadrul emisiunii Teo Show, la „Test de vedetă”, Alexandra Stan a mărturisit că simte o conexiune în acest moment cu un bărbat, însă așteaptă ca lucrurile să evolueze de la sine. Blondina a recunoscut că este o fire care începe să aibă sentimente pentru o persoană foarte rapid.
„Eu tot timpul iubesc. Nu știu ce să zic, am tot primit întrebarea asta. Mi-e frică să spun acum dacă am sau nu o relație. Eu dacă ies cu un bărbat și îmi place de el, există o conexiune, o chimie, mie nu îmi e frică de sentimentele pe care le am. Eu îmi dau seama că mă îndrăgostesc destul de repede și nu mi-e teamă să zic chestia asta. Nu știu cum percep ei asta, poate li se pare că sunt nebună. Simt o atracție și o chimie cu cineva, dar știi cum e: nu spune: «Hop!» până nu sari pârleazul”, a declarat Alexandra Stan, la Teo Show.
Întrebată dacă își dorește copii, Alexandra Stan a avut un răspuns pozitiv. Cu toate acestea, celebra cântăreață a dezvăluit că asta depinde doar de relația pe care o va avea atunci când se va simți pregătită. „Da, îmi doresc copii, dar depinde de relația pe care o am”, a adăugat cântăreața.
Alexandra Stan, înșelată de Dorian Popa: „L-am prins cu ea! Chiar a fost pe interes!”
Invitată în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Alexandra Stan a vorbit despre parcursul ei profesional, cât și despre viața personală. Întrebată despre relația cu Dorian Popa, blondina a mărturisit că a fost primul ei iubit, iar relația lor s-a încheiat în momentul în care a aflat că a înșelat-o.
„Eu mă bucur foarte mult că a ajuns acolo unde și-a dorit. Da, a fost primul meu iubit, dar chiar m-a înșelat. M-a înșelat cu o fată, Corina, de la noi din Constanța, care avea super mulți bani. L-am prins cu ea! Chiar a fost pe interes! M-a înșelat, dar el nu mai recunoaște acum chestia asta”, a mărturisit Alexandra Stan despre Dorian Popa, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12 - catena.ro