kanald.ro
Vedete
Alexandra, o româncă însărcinată în opt luni, dată dispărută în Germania. Familia se așteaptă la ce e mai rău: „Se certa foarte des cu fostul soț”
O româncă este căutată cu disperare de către familia sa. Alexandra, însărcinată în 8 luni, a dispărut fără urmă în Germania.
În vârstă de 39 de ani, Alexandra, o româncă însărcinată în 8 luni, rezidentă în cartierul Katzwang din orășelul Nürnberg, a dispărut fără urmă în Germania, iar familia tinerei o caută cu disperare. De precizat este că, ultima dată a fost văzută săptămâna trecută, atunci când și-a dus fiica adoptivă, în vârstă de 2 ani, la grădiniță.
Totodată, cel care a anunțat autoritățile a fost chiar iubitul femeii, care s-a speriat teribil atunci când partenera sa nu a mai ajuns acasă. Familia Alexandrei o caută cu disperare, iar autoritățile nu au nicio explicație pentru dispariția acesteia, fără a avea nici cea mai mică idee despre locul unde ar putea să se afle gravida.
Din acest motiv, ipotezele luate în calcul de oamenii legii sunt răpirea sau chiar crima.
„Anchetatorii privesc cazul cu mare suspiciune. Acest lucru sugerează că ea nu s-a ascuns voluntar, așa că a existat fie un accident, fie o crimă”, a spus Michael Konrad, purtătorul de cuvânt al poliției.
Alexandra se certa destul de des cu fostul soț
Cazul Alexandrei a fost preluat de către o echipă de criminaliști, iar oamenii legii au mers la locuința tinerei, dar și în locul unde a fost văzută ultima dată, în speranța că vor găsi probe care să îi conducă pe o nouă pistă, însă fără rezultat.
De precizat este că, Alexandra locuia în Germania din copilărie alături de familia sa, iar aceasta era manager-ul unei bănci. Femeia avea o fiică de 2 ani, pe care o adoptase împreună cu fostul soț, bărbatul de care divorțase în urmă cu ceva timp.
În același timp, vecinii Alexandrei susțin că femeia se certa destul de des cu fostul soț
„Se certa foarte des cu fostul soț”, a spus vecina Alexandrei, care susține că înainte de dispariție, româncă se comporta normal.
Alexandra