kanald.ro
Vedete
Alex Bobicioiu, Simina Loica și Dominic, imagine de pus în ramă. Dovada că cei trei sunt deja o familie în toată regula
Alex Bobicioiu și-a intrat serios în rolul de tată vitreg pentru micuțul Dominic.
Simina Loica și Alex Bobicioiu se iubesc pe zi ce trece mai mult și se pare că tânărul și-a luat foarte în serios rolul de tată vitreg pentru micuțul Dominic, fiul partenerei sale și a fostului său prieten, Alex Zănoagă. Recent, fostul concurent de la „Puterea dragostei” a postat în mediul online o imagine adorabilă de familie, chiar înainte de culcare.
La scurtă vreme de la despărțirea definitivă de Alex Zănoagă, Simina Loica și-a găsit fericirea în brațele lui Alex Bobicioiu. În ciuda reacțiilor negative venite din partea internauților, cei doi nu au ținut cont de gura lumii și și-au continuat relația de iubire împotriva tuturor celor care nu i-au dorit împreună. Acum, la distanță de câteva luni bune de când au decis să formeze un cuplu, după o serie de împăcări și despărțiri, se pare că cei doi au ajuns într-una dintre cele mai bune perioade din viața lor de cuplu.
Alex Bobicioiu și Simina Loica, imagine emoționantă de familie
Recent, Alex Bobicioiu a postat în mediul online o fotografie de „noapte bună” pentru fanii lui. Nu este singur, ci alături de partenera sa și micuțul Dominic. Toți trei stau în pat, așteptând să adoarmă, moment în care tânărul a decis să facă o fotografie pentru cei care îi apreciază.
Micuțul Dominic stătea la mijloc, între mama sa și tatăl său vitreg, semn că a dezvoltat o relație foarte apropiată cu noul partener de viață al mamei sale.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
Alex Bobicioiu își dorește o familie alături de Simina Loica
Se pare că Alex Bobicioiu tânjește după viața de familie, dorindu-și să devină tătic cu acte în regulă alături de partenera sa. Tânărul nu vrea să mai piardă vremea și să devină tatăl legitim a doi copii, băiețel și fetiță.
„Nu consider că niște acte te țin împreună. Eu vreau să fim în fața Domnului, îmi doresc cel mai mult lucrul ăsta în viitorul apropiat. Nu știu ce se va întâmpla, dar îmi doresc, într-adevăr să fie soția mea. O să facem și cu acte, dar totul în aceeași zi, să nu mai fie probleme.(…) Eu nu mai aștept mult copilul, îmi doresc. Mai ales că îmi doresc copil cu ea. Vreau doi, un băiat și o fată. Ca în final să fie doi băieți, să aibă grijă de fată. Poate facem gemeni.”, ne-a mărturisit Bobicioiu.