kanald.ro
Actualitate
ALERTĂ Gel de mâini periculos, vândut în România. Contactul poate duce la orbire și la deces. Avertismentul ANPC
Directorul general al ANPC, Paul Anghel, avertizează că în România este vândut în magazine un gel de mâini periculos.
Directorul general al Direcţiei Control şi Supraveghere Piaţă şi Armonizare Europeană ANPC, Paul Anghel, atrage atenția că un produs dezinfectant pentru mâini, comercializat în România, poate fi periculos pentru oameni. Acesta conține metanol, substanță toxică pentru sistemul nervos central și pentru ochi.
„Alerta RAPEX privind un produs care poate afecta sănătatea consumatorilor: gel de mâini produs în Turcia notificat de către Danemarca: produsul conține metanol (valoare măsurată: 11,6 %), care este deosebit de toxică pentru sistemul nervos central și pentru ochi”, anunță Paul Anghel, citat de Mediafax.
Citeste si: Bilanț Covid-19, 14 august: 1415 de cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore
Citeste si: Anunț de ultimă oră! Programul teraselor se va prelungi până la ora 24. Ce a declarat Ludovic Orban
„Contactul poate duce la orbire și la deces”
În plus, lipsesc pictogramele de pericol și avertizările necesare. „Prin urmare, utilizatorii nu au nicio informație cu privire la toxicitatea și la inflamabilitatea produsului. Ambalajul nu este prevăzut cu sistem de închidere de siguranță pentru copii. Ingestia sau contactul cu metanolul poate duce la orbire și la deces. Produsul nu respectă regulamentele privind produsele biocide și regulamentele privind clasificarea, etichetarea și ambalarea (CLP)”, adaugă sursa citată.
Un bărbat a murit, după ce a folosit în exces substanțe dezinfectante
Un bărbat de 60 de ani din Bacău a murit intoxicat după ce și-a dezinfectat în exces camera în care venise în vacanță alături de soție. De teama coronavirusului, cuplul a combinat mai multe substanțe dezinfectante pe bază de clor și nu au aerisit camera.
Cei doi au mers în Bucovina pentru a petrece o săptămână de vacanță. Cuplul a închiriat o locuință de la un localnic din Moldova Sulița.
După ce au primit cheile casei de vacanță, cei doi soți au vrut să se asigure că nu există riscuri să se infecteze cu noul tip de coronavirus. Astfel că, au exagerat cu aplicarea soluțiilor dezinfectante. Specialiștii au atras de nenumărate ori atenția că substanțele pe bază de clor utilizate în exces pot face mai mult rău decât bine.