kanald.ro
        Sport
Albion Rrahmani a fost propus la FCSB, dar Gigi Becali nici nu a vrut să audă: „La mine nu joacă. Ce să joace la mine?”
Basarab Panduru a realizat un prim 11 ideal al Superligii, cu jucători ai primelor patru clasate, după cele 10 etape disputate din actualul sezon.
Fostul internațional român, Basarab Panduru, a realizat o echipă ce vis a Superligii României formată din jucători ai cluburilor de impact din fotbalul românesc. Deși a avut la dispoziție si lotul celor de la CFR Cluj, se pare că Panduru a ales doar jucători de la FCSB, Universitatea Craiova și Rapid.
Pentru postul de atacant, alegerea a fost cea mai grea, neputând să decidă între Albion Rrahmani și Andrea Compagno.
Basarab Panduru a declarat că Rrahmani se pliază pe nevoile FCSB-ului
Într-un final, Basarab Panduru l-a ales pe kosovarul Albion Rrahmani pentru postul de atacant, care a reușit să marcheze șase goluri în primele patru partide ale Rapidului. Fostul internațional declară chiar că l-ar putea vedea pe noul jucător din Giulești evoluând în sistemul celor de la FCSB, formând un duo de senzație cu Andrea Compagno în linia de atac.
„Birligea are de învățat. Markovic țin la el, dar e în urmă rău. Aici ce vrei? Un număr 9 fix, care să dea pas pentru interi, jucând 4-3-3? E bun Compagno. Vrei unul mobil, care să combine? E bun Rrahmani. Depinde cum vrei să joci. Nu știu între Rrahmani și Compagno. În 4-3-3, parcă mai bine intră Compagno.
Crezi că Rrahmani ar merge la FCSB? Eu cred că ar fi din filmul ăsta. Pac, pac, pac, un-doiuri. După părerea mea, Rapid avea nevoie de Dugandzic să țină fundașii centrali, iar Rrahamni să se învârtă pe lângă el. Cred că erau periculoși. Rrahmani e și de puțin timp, dar vine și dă câte două goluri pe meci. Parcă l-aș ține rezervă pe Compagno și l-aș băga prin minutul 70 să se tăvălească pe acolo”, a declarat Basarab Panduru, la Orange Sport.
Primul 11 ales de Basarab Panduru ar arăta în felul următor.
În poartă s-ar afla Horațiu Moldovan, linia de fundași ar fi alcătuită din Christopher Braun, Raul Silva, Cristi Săpunaru/Joyksim Dawa și Nicușor Bancu, la mijlocul terenului ar fi poziționați Adrian Șut, Alexandru Crețu și Darius Olaru, iar în atac Funsho Bamgboye, Albion Rrahmani și Florinel Coman.
 
Gigi Becali nici nu vrea să audă de Rrahmani: „La mine nu joacă. Ce să joace la mine?”
Întrebat într-un interviu recent dacă Albion Rrahmani ar putea fi o variantă la FCSB, finanțatorul Gigi Becali a răspuns clar și răspicat.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii - catena.ro
„Rrahmani e jucător bun, dar la mine nu joacă. Ce să joace la mine? În locul lui Compagno? Nu joacă. Compagno joacă pentru că are putere, forță, e foarte puternic. Tehnică nu prea are. Rrahmani are știință, se demarcă bine și are execuție, dar nici tehnică și nici forță nu are. Și atunci pentru ce? Tehnică să zicem că o are mai avansată decât Compagno.
Tehnică înseamnă ca atunci când ai mingea să faci înșurubare sau să driblezi unu contra unu. Nu zic că e precum Compagno, e puțin mai avansat în tehnică, dar ca să joace trebuie să fie mult mai tehnic sau mult mai puternic. Deci la mine nu joacă! Ori să intre în combinații, ori să fie foarte puternic. Compagno joacă pentru că e foarte puternic.
N-ai văzut de ce e schimbat? Pentru că nu îmi convine că nu intră în combinații. Are echipa nevoie de altceva. El intră ca să țină adversarii sus, pentru că e foarte puternic și îți câștigă duelurile, dar când ai nevoie să intre în combinații și să marchezi, trebuie să joace altcineva. E de conjuncture”, a spus Gigi Becali, la Fanatik.