kanald.ro
Vedete
Agresorul care a amenințat-o pe Andreea Tonciu cu cuțitul în trafic, reținut de poliție! „A fost depistat, identificat, iar acum se află în custodia polițiștilor”
Șoțul brunetei, Dan Niculescu, a avut nevoie de îngrijirile medicilor
Astăzi, 30 decembrie, Andreea Tonciu și soțul ei, Dan Niculescu, au fost agresați în plină stradă, chiar sub privire fiicei sale. Incidentul ar fi pornit din cauza unei șicane în trafic care s-a transformat în agresiune fizică. Atacatorul a coborât din mașină cu un cuțit și i-ar fi amenințat pe cei doi.
Bruneta a fost cea care a sunat la 112 și a anunțat incidentul, iar la fața locului au ajuns imediat polițiștii, dar și o ambulanță. Tot ea este și cea care i-a făcut o poză individului și a postat-o pe Instagram: Poliția este în alertă! Îl caută pe acest individ care ne-a atact cu cuțite”, a scris Andreea Tonciu.
Autorul incidentului a fost prins de oamenii legii
Polițiștii au preluat imediat cazul, l-au identificat pe agresor, iar acum acesta se află în custodia lor. Anchetatorii urmează să stabilească exact ceea ce s-a întâmplat și ce pedeapsă îi vor aplica agresorului. Un lucru este însă cert, acesta avea cuțitul deja pregătit în mașină.
„Astăzi, în jurul orei 13:30 a fost sesizat prin apel 112 de către o femeie, faptul că soțul său a fost lovit în zona feței de către șoferul unui autoturism, ca urmare a unui incident în trafic. La fața locului au sosit polițiștii Secției 11, care la acest moment fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului. Bărbatul, care este presupus că ar fi agresat pe celălalt participat în trafic a fost depistat, identificat, iar acum se află în custodia polițiștilor”, declară Ciprian Romanov, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.
Citeste si: Cine este bărbatul care i-a atacat pe Andreea Tonciu și soțul ei cu cuțite! Poliția este în alertă
Pe imagini se vede cum la locul incidentului au ajuns mai multe echipaje de poliție. Dan Niculescu , soțul vedetei, a avut nevoie de îngrijirile medicilor, acesta aflându-se în interiorul ambulanței.
„Deci, în 2020, mergi cu mașina în trafic și te ia lumea la bătaie! Te atacă cu cuțite! N-am văzut așa ceva… cine atacă cu cuțite! În ce lume trăim, fraților?! În junglă? Mi-a atacat soțul, eram cu copilul în mașină. Nu este posibil așa ceva!”,a povestit pe Instagram Andreea Tonciu.