
kanald.ro
Adrian Sînă rezvăluie cum ține ridurile la distanță
Vedete
Adrian Sînă a dezvăluit cum reușește să aibă un aspect fizic impecabil, fără semne ale îmbătrânirii, la vârsta de 46 de ani.
Adrian Sînă este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară și, pe lângă cariera demnă de invidiat pe care și-a clădit-o, cântărețul se bucură și de o familie împlinită alături de soția lui, Anca Serea și copiii lor. Mai mult, deși a ajuns la vârsta de 46 de ani, trecerea timpului nu și-a pus deloc amprenta asupra fizicului său, iar recent, Adrian Sînă a dezvăluit care este secretul lui pentru a ține ridurile la distanță.
În zilele noastre, multe dintre femei, dar și numeroși bărbați, printre care și vedete de la noi din țară, se lasă pe mâinile medicilor esteticieni pentru a scăpa de riduri ori pentru a-și evidenția anumite trăsături, pentru ca, în final, să aibă aspectul fizic pe care și l-au dorit întotdeauna.
Ei bine, Adrian Sînă se numără printre vedetele autohtone care nu ar apela vreodată la botox sau acid hialuronic pentru a ține la distanță efectele îmbătrânirii, declarându-se chiar împotriva intervențiilor non-invazive la nivelul feței. Totuși, deși are 46 de ani, celebrul artist se poate lăuda cu un fizic impecabil, iar recent a dezvăluit ce produs folosește pentru a arăta atât de bine.
Adrian Sînă a recunoscut că folosește retinol, produsul pe care îl consideră cel mai bun în „lupta” cu îmbătrânirea.
Mai mult, artistul și-a lansat propria sa colecție de produse pentru îngrijirea tenului, bazate pe retinol și a povestit că i l-a oferit și soției sale, care a rămas impresionată de efectele benefice pe care acesta le are asupra pielii.„Eu sunt împotriva acestor intervenții, nu am făcut niciodată, nu zic că sunt nepotrivite, dar eu nu le-am folosit. Folosesc retinol. Acesta este cel mai bun produs anti-aging, dacă îl folosești corect, o să ai rezultate ca și după o cură de botox.
Adrian Sînă și-a lansat propria sa colecție de produse pentru îngrijirea tenului
Soțul Ancăi Serea nu numai că este foarte apreciat la noi în țară, ci se bucură de succes și pe plan internațional. Adrian Sînă și trupa sa, numită „The Wedding Crashers”, sunt foarte des solicitați pentru a întreține atmosfera la nunți peste hotare, chiar și în India, iar astfel de evenimente l-au impresionat pe celebrul artist. În urmă cu ceva timp, Adi Sînă povestea că petrecerile din India sunt unele fastuoase, cu sute, sau chiar mii de invitați, exact așa cum doar în filmele de la Bollywood mai putem vedea.
„Pe 19 septembrie cântăm în India! E incredibil cum e nunta la ei, pe bogăție. Ține trei zile și trei nopți! Au niște costume deosebit de spectaculoase, peste 1000 de persoane vin la nuntă, e ceva impresionant, e exact ca la un film de la Bollywood! Avem mare succes acolo cu proiectul nostru «T he Wedding Crashers»!”, spunea Adrian Sînă pentru Click.ro.