
kanald.ro
Actualitate
Admiterea la facultate în sesiunea de toamnă a anului 2021 se va face și în acest an atât online cât și fizic, la majoritatea facultăților din cadrul Universității București.
Elevii care se pregătesc pentru Bacalaureat 2021, dar și pentru admiterea la facultate trebuie să consulte calendarul de înscriere la facultate atât în sesiunea de vară, cât și în cea din toamnă.
Admiterea la facultate 2021 se va face și în acest an online. Elevii vor încărca documentele pe site-ul facultății pe care o vor alege. De asemenea, este important de consultat lista facultăților la care se intră pe baza mediei de la BAC sau dacă este impus ca și criteriu de admitere examen, pentru că în această situație vor fi schimbate condițiile.
Sesiunea de toamnă 2021 de înscriere la facultate, la Universitatea București, se va desfășura în perioada 2-20 septembrie, iar rezultatelde vor fi afișate pe 23 septembrie.
Pentru elevii care nu au reușit să promoveze examenul de Bacalaureat 2021 în sesiunea din vară, ei mai au o șansă în sesiunea din toamnă. După ce au promovat examenul, ei au, de asemenea, posibilitatea de a se înscrie la facultate și în sesiunea din toamnă. Există o listă de facultăți din cadrul Universității București care organizează admitere în sesiunea de toamnă 2021: Administrație și Afaceri, Biologie, Chimie, Filosofie, Fizică, Geografie, Geologie și Geofizică, Jurnalism și Științele Comunicării, Litere, Matematică și Informatică, Științe Politice, Teologie Baptistă, Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” și Teologie Romano-Catolică.
Pe site-ul Universității București la secțiunea taxe de admitere, tabelul cu costurile este tot cel din 2020, ceea ce înseamnă că nu s-au modificat. Din tabel se observă că elevii care aleg să depună dosarul de înscriere la facultate online vor plăti o taxa de admitere de 112 lei, iar cei care aleg să se prezinte fizic la facultate pentru a-și depune dosarul vor acita o taxă de admitere de 150 de lei.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Ministrul Educației a declarat că sunt universități care doresc să impună ca odată cu începerea facultăților, în toamnă, să participe la cursuri fizic doar studenții vaccinați. Ca să nu existe discriminare, cei nevaccinați ar putea fi obligați să poarte combinezoane de protecție.
„Sunt universități care se gândesc ca din toamnă să nu facă rabat de la prezența fizică în cadrul orelor de laborator și să impună o serie de condiții. Spre exemplu, participarea fizică a studenților vaccinați. Fără a îngrădi participarea studenților nevaccinați. Aceștia ar putea să aibă combinezoane de protecție. Sunt câteva universități și eu susțin această idee”, a declarat Cîmpeanu, în cadrul interviului HotNews.ro.