kanald.ro
Stiri
Administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID ar putea fi amânată de Organizația Mondială a Sănătății! Iată motivul invocat
Specialiștii din cadrul OMS cer ca inocularea cu a treia doză de ser anti-coronavirus să fie amânată pentru încă o perioadă.
Organizația Mondială a Sănătății și-a exprimat dorința de a amâna pentru încă puțin timp administrarea celei de-a treia doză de ser împotriva virusului SARS-CoV-2. Ceea ce i-a determinat pe reprezentanții intituției să ia această hotărâre este strâns legată de faptul că există o diferență uriașă în ceea ce privește rata de imunizare între țările dezvotate și cele mai sărace, iar specialiștii vor să decaleze administrarea cu cea de-a treia doză până în momentul în care diferențele nu vor mai fi considerabile.
A treia doză, amânată până în toamnă. Ce spune OMS despre această decizie
Reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății consideră că mai este nevoie de circa două luni pentru ca toate comunitățile internaționale să-și atingă obiectivu de a imuniza minimul de 10% până la finalul lunii septembrie.
„Avem nevoie de distribuirea de urgență a majorității vaccinurilor care merge către țări dezvoltate spre țările cu venituri mai mici”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Instituția vrea ca până la finalul anului 2021 circa 40% din populația lumii să aibă schema completă de vaccinare anti-COVID. Ei spun că administrarea unei noi doze să se facă după ce persoanele din grupa de risc sunt imunizate și protejate împotriva virusului SARS-CoV-2. Astfel, țările trebuie să găsească modalități pentru a imuniza populația într-u ritm mai alert.
Citeste si: Un pacient vaccinat anti-COVID a murit după ce s-a infectat cu varianta Delta!
„Imaginea generală este să nu trecem la doze de rapel până când nu ajungem ca în întreaga lume populațiile vârstnice, persoanele cu comorbidități și personalul medical să fie protejate până la un punct de vaccinuri.
Acum, dacă te uiți cum sunt distribuite vaccinurile la nivel global, rata de imunizare din țările dezvoltate și țările cu venituri medii spre mari absoarbe prea mult din oferta de vaccin pentru cele mai sărace țări ”, a explicat Bruce Aylward, Consilierul principal al lui Ghebreyesus.
OMS: Varianta Delta NU avectează în mod special copiii!
În mod eronat, s-a implementat această idee conform căreia tulpina indiană ar afecta în mod special copiii. Nimic mai fals, spune Maria Van Kerkhove, directoarea echipei tehnice COVID-19. Potrivit declarațiilor ei, varianta Delta nu cruță nicio categorie de persoane, fiind depistată în 132 de țări până la acest moment.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Voi fi foarte clară: nu constatăm că varianta Delta vizează în mod specific copiii”, a afirmat într-o o conferinţă de presă experta americană Maria Van Kerkhove, directoarea echipei tehnice COVID-19.
S-a afirmat că „variantele vizează în mod specific copiii, dar, de fapt, nu este cazul. Ceea ce vedem este că variantele au ca ţintă pe cei care sunt amestecaţi social”, a adăugat specialista.