
kanald.ro
Adela Popescu și Sebastian Dobrincu
Vedete
Adela Popescu și Sebastian Dobrincu au avut un schimb acid de replici în direct.
Adela Popescu și Sebastian Dobrincu au avut un schimb acid de replici în direct, la TV. Actrița nu s-a putut abține să nu facă o remarcă legată de aspectul fizic al tânărului, iar acest lucru nu i-a picat deloc bine milionarului.
Adela Popescu a ținut să-l pună la punct pe Sebastian Dobrincu, după ce tânărul a declarat că mai toți prezentatorii pe care îi întâlnește îl complimentează. Actrița nu s-a putut abține să nu se lege de modul în care tânărul a ales să se prezinte la emisiune, în fața telespectatorilor:
"Sebastian Dobrincu: Am venit aici să-mi iau doza zilnică de complimente, că îmi lipseau.
Adela Popescu: Hai s-o echilibrăm. Îți stă părul oribil. Nu te coafezi și tu? Nu te aranjezi și tu? Nu-ți dai și tu cu un gel în păr?", a fost discuția celor doi, din platoul emisiunii amintite.
Sebastian Dobrincu
Adela Popescu a răbufnit pe rețelele de socializare, după ce a fost bombardată cu mesaje legate de modul în care se îmbracă.
Prezentatoarea TV a ținut să precizeze că se simte foarte bine în pielea ei, indiferent de criticile pe care le primește de la cei din jur: "Pur și simplu felul în care eu mă simt sexy diferă de cum sunt percepută de unele persoane. Mie sexy mi se par femeile în stilul ăsta, cu haine un pic mai lărguțe, mai relaxate, asta îmi transmite mie sexy și cool și fashion, și așa mai departe.În ultimul timp primesc foarte multe mesaje în care fix asta mi se spune: 'Ce te-am îmbrăcat așa, cu hainele astea? Fii și tu mai nu știu cum, fii și tu mai femeie! E vorba de prejudecăți. Trăim într-o perioadă în care suntem liberi, putem să ne inspirăm.", a declarat Adela Popescu, pe contul ei personal de Instagram.
Adela Popescu