kanald.ro
Vedete
Adela Popescu apare mereu pe micile ecrane, însă nu mulți știu ce studii are. Soția lui Radu Vâlcan a absolvit facultatea cu nota 10
Foarte puțini dintre fanii Adelei Popescu știu, de fapt, ce studii are cunoscuta prezentatoare TV.
Adela Popescu se numără printre cele mai cunoscute și apreciate prezentatoare TV de la noi din țară, iar de-a lungul carierei sale, vedeta a reușit să adune de partea sa o mulțime de fani, care fără doar și poate îi stau alături la orice pas. Ei bine, însă, blondina și-a făcut debutul în televiziune încă din perioada adolescenței, pe vremea când încă era elevă la liceu. Concret, prima apariție TV a Adelei Popescu a fost în prima telenovelă românească ”Numai Iubirea”, tânăra intrând rapid în sufletele telespectatorilor.
De asemenea, după rolul pe care l-a avut Adela în telenovela respectivă, propunerile pentru alte proiecte au început să apară, așa că românii au avut ocazia să o vadă din ce în ce mai des pe vedetă pe micile ecrane.
Deși se mândrește cu o carieră de invidiat în domeniul actoricesc, mulți dintre fanii Adelei Popescu nu știu ce studii are blondina, de fapt. Așadar, mai precis, prezentatoarea TV a absolvit Liceul ”Dinu Lipatti” din Capitală, urmând apoi cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L.Caragiale”, finalizând facultatea cu nota maximă.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au îndrăgostit pe platourile de filmare
Adela Popescu și Radu Vâlcan trăiesc o frumoasă poveste de dragoste și formează unul dintre cele mai longevive cupluri din showbiz-ul românesc, fiind împreună de mai bine de un deceniu. De asemenea, cei doi au construit o familie foarte frumoasă, îndrăgită de mulți români, iar din relația actorilor au rezultat și trei băieți, Andrei, Alexandru și Adrian.
Radu Vâlcan a povestit în urmă cu ceva timp că s-a îndrăgostit de soția sa pe platourile de filmare, atunci când ambii erau protagoniștii unei telenovele românești. Bărbatul a dezvăluit că avea chiar și insomnii din cauza Adelei, căci nu-și putea lua gândul de la ea.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi - catena.ro
„Am repetat și am filmat foarte mult împreună până să-mi dau seama că Adela îmi provoacă insomnii, că nu mă pot odihni gândindu-mă la ea, că mă face să uit de oboseală, că mă revigorez în preajma ei. La un moment dat, mi-am dat seama că sunt îndrăgostit, pur și simplu. Aș putea să zic că a fost cea mai pură, inocentă, plină de profunzime perioadă din viața mea. Iată, acum, după ani și ani, îi dedic fiecare ritm/pace/performanță obținute în fiecare dimineață la jogging”, a declarat Radu Vâlcan pentru Viva!
Adela Popescu și Radu Vâlcan