
kanald.ro
Vedete
Adela Popescu și Radu Vâlcan și-au botezat cel de-al treila fiu. Când a revăzut fotografiile de la eveniment, prezentatoarei TV nu i-a venit să creadă! Cine îl ținea în brațe pe soțul ei?
Adela Popescu și Radu Vâlcan au avut motive serioase de sărbătoare, căci l-au botezat pe cel de-al treilea fiul al lor, Adrian, după ce au mai amânat evenimentul din cauza restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de coronavirus. Petrecerea a fost una destul de restrânsă, la care au participat doar membrii familiei și prietenii foarte apropiați cuplului. Au cântat, au dansat, au stat la povești și s-au distrat pe cinste, așa a rezumat prezentatorea TV întregul eveniment, iar pentru că nu poate să stea departe și de prietenii ei virtuali, blondina a postat mai multe fotografii de la botez pe rețelele de socializare.
Ei bine, mare i-a fost mirarea când a descoperit un detaliu total neașteptat într-una dintre imagini! Se pare că soțul ei și unul dintre invitați erau îmbrățișați. Adela Popescu a postat totul pe contul ei de pe Instagram!
Adela Popescu este foarte activă pe rețelele de socializare și mereu în contact cu fanii ei de pe Instagram cărora le povestește tot ce face atât pe plan profesional, dar și personal. În urmă cu două zile, vedeta de televiziune și soțul ei și-au botezat fiul cel mic, pe Adrian, iar în cinstea lui au dat o petrecere de zile mari, la care au participat cei mai dragi oameni lor.
Pentru că a vrut să le arate totul și prietenilor ei virtuali, prezentatoarea TV a postat mai multe imagini de la eveniment, însă una dintre poze i-a captat toată atenția! Ea și Radu Vâlcan au făcut o fotografie cu toți invitații de la o masă, iar când s-a uitat mai atent a observat o mână în jurul partenerului ei de viață. La scurt timp a „identificat” și a cui era! Răzvan Fodor se pare că și-a propus să facă o glumă pe care blondina să o descopere mai tâzriu și să râdă copios și așa s-a și întâmplat!
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
„E superbă poza, nu zic. Totuși, e ceva ce nu înțeleg. Mâna lui Răzvan Fodor e cea din jurul soțului meu”, a scris Adela Popescu în dreptul imaginii postate la InstaStory.