kanald.ro
Diverse
A uitat că nu are permis auto și a mers la poliție să declare că a făcut accident! Cum au reacționat oamenii legii
Un sucevean a făcut accident, iar mai apoi a mers ca un bun cetățean să declare evenimentul. Când l-au căutat în baza de date, polițiștii au avut un șoc.
Ceea ce urmează poate părea o glumă sau scenariul unui veritabil film de comedie, dar vă anunțăm că este o întâmplare cât se poate de reală. Un sucevean a făcut o gafă de zile mari. Deși bărbatul nu a făcut școala de șoferi și nici nu deținea un permis auto, obișnuia să conducă. Ultima dată când s-a urcat la volan a fost implicat într-un accident rutier. Ca un bun cetățean, omul a mers la poliție să declare accidentul și să ceară dovadă pentru efectuarea reparației, doar că s-a trezit cu o dosar penal!
Nu avea permis de conducere, dar s-a dus la poliție să declare un accident rutier în care a fost implicat
Acesta s-a prezentat la secția de Poliție pentru a anunța că a făcut accident cu mașina și pentru a solicita eliberarea unei autorizații de reparați pentru autoturismul avariat. Nimic ieșit din comun până aici. Oamenii legii i-au cerut documentele, implicit permisul de conducere, moment în care acesta și-a amintit că el nu deține așa ceva, ci circulă, de fapt, ilegal cu mașina.
„Bărbatul s-a prezentat să anunțe că și-a tamponat mașina și să ceară dovadă pentru efectuarea reparației, doar că a omis faptul că nu are permis, deci nu avea ce să caute în trafic la volanul unui autoturism.
Acesta este din satul Corlata, comuna Berchișești, județul Suceava, și a sesizat Poliția că în jurul orei 5.00 dimineața, în timp ce conducea un autoturism, a produs o tamponare pe raza satului Capu Codrului. Tânărul a solicitat eliberarea unei autorizații de reparați pentru autoturismul avariat. Marea surpriză a venit când polițistul i-a solicitat acestuia documentele.
Acela a fost momentul când bărbatul a realizat că îi trebuia și permis pentru a conduce, chiar și pe un drum comunal din sat. După ce l-au verificat în baza de date oamenii legii au descoperit că, într-adevăr, acesta nu era posesor de permis de conducere pentru nicio categorie auto. El a fost verificat și cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0”, potrivit paginii de Facebook Info Trafic RO& UE.
Polițiștii i-au eliberat, totuși, autorizația de reparație pentru mașină, dar i-au făcut și un dosar penal pentru conducerea fără permis a unui vehicul.