kanald.ro
Vedete
„A doua mea iubire” Vlad Gherman a făcut declarația neașteptată în urmă cu puțin timp! Nu, nu este vorba despre Oana Moșneagu
Vlad Gherman iubește cu patos în plan personal, însă a pus foarte multă iubire și dedicare și în carieră.
Un lucru în comun pe care ar putea să îl aibă fosta relație a lui Vlad Gherman, cu Cristina Ciobănașu, și actuala relația în care este implicat, cu Oana Moșneagu, ai fi că ambele au fost construite în același context. Actoria a fost de fiecare dată pasiunea comună a celor trei și, din colegi pe platourile de filmare, au devenit iubiți ani buni, în cazul Cristinei Ciobănașu și, iată, în cazul Oanei Moșneagu, soț și soție. Vlad Gherman a fost prezent constant în producții de film de succes, însă de-a lungul timpului a cochetat și cu muzica, dar pe care a lăsat-o pe locul 2.
Și-a început cariera ca actor în „Lala Band”, acolo unde a făcut cunoștință cu Cristina Ciobănașu, dar și cu muzica. Cu toate că rămâne loial primei sale iubiri, actoria, din când în când ia microfonul în mână, iar una dintre activitățile sale preferate este să cânte alături de sora sa.
„A doua mea iubire după actorie este muzica! Iubesc să cânt cu surioara mea”, a spus Vlad Gherman în mediul online.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu vor deveni părinți?
În urma cu doar două zile, Vlad Gherman și Oana Moșneagu au pus pe jar toți internauții după ce au postat în mediul online o imagine în care actorul îi ține, tandru, mâna pe burtică soției sale. În secțiunea de comentarii, cei doi au primit numeroase mesaje din partea fanilor lor în care au fost curioși să afle dacă, într-adevăr, cei doi, la doar câteva săptămâni de la cununia civilă, vor deveni părinți pentru prima dată. Pentru moment, niciunul dintre ei nu a oferit un răspuns care să lămurească situația creată.
„Sunteți 3 în poza?”, „E însărcinată, aveți mâna pe burtică”, „Deja 3?”, „Vine bebe?”, „Vine bebe?”, „E însărcinată”, „În ultimele poze și storyuri cu voi împreună aveți mâinile pe burtica Oanei, whyyyy?!?”, „Baaa, mâna pe burtică, e vreun semn?”, sunt doar câteva dintre reacțiile internauților.
Vlad Gherman și Oana Moșneagu
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii - catena.ro
Citește și: Cu ce se ocupă Alexandru Mureșan, iubitul Cristinei Ciobănașu. Sunt împreună de mai bine de doi ani