kanald.ro
Mădălin Ionescu, povestea de viață despre care nimeni nu știa
Mădălin Ionescu, povestea de viață despre care nimeni nu știa
Vedete
Mădălin Ionescu a făcut un gest prin care a luat pe toată lumea prin surprindere. Și-a deschis sufletul apoi și a vorbit cu sinceritate despre viața sa.
Mădălin Ionescu este cunoscut publicului larg de zeci de ani, la fel cum este și soția sa. Ambii au decis să își trăiască viața în lumina reflectoarelor, dar chiar și așa, unele aspecte au rămas departe de ochii curioșilor.
Cum ar fi faptul că până acum prezentatorul nu le-a prezentat-o fanilor săi pe cea care l-a adus pe lume și nici nu a vorbit vreodată despre viața ei.
Acum, însă, în mediul online, soțul Cristinei Șișcanu s-a afișat, mândru nevoie mare, alături de mama sa. În mașină, acolo s-au filmat cei doi, în timp ce omul de televiziune a decis să vorbească puțin despre viața femeii care l-a născut, dar și despre copilăria lui.
Conform spuselor sale, mama vedetei a crescut la orfelinat, a dus o viață grea, dar în cele din urmă destinul i-a surâs.
A devenit mamă, soție și una dintre cele mai bune profesoare din Râmnicu Vâlcea, se laudă Mădălin Ionescu.
Însă, dincolo de aria ei profesională, prezentatorul spune că femeia a fost mamă cu normă întreagă, făcând această ”meserie” ca la carte.
Iar asta se vede în omul de astăzi care a devenit el, căci totul a fost posibil doar cu ajutorul ei și cu lecțiile pe care i le-a oferit.
Mădălin Ionescu, povestea de viață despre care nimeni nu știa
A fost și este un părinte de excepție, calm, îngăduitor, dar parcă prea bun, notează Mădălin Ionescu. Deși nu s-a băgat niciodată în viața lui și nu i-a comentat alegerile, soțul Cristinei Șișcanu declară că, uneori, tocmai din cauza corectitudinii mamei sale, pe care a moștenit-o, a ajuns să intre în relații nu tocmai bune sufletului și minții.
”Ea e mama! A avut o copilărie grea și a crescut la “casa de copii”, însă a ajuns unul din cele mai iubite cadre didactice din Râmnicu.